
Este recunoscută ca cea mai mare mănăstire de maici din România. Se știe că la Mănăstirea Văratec se nevoiesc peste 400 maici. Mănăstirea nu a fost întemeiată, după cum s-ar putea crede, de domni, sau de mari sfetnici ai țării, ci prin osteneala dreptcredincioșilor, la inițiativa maicii Olimpiada. Deși a fost fondată în anul 1785, abia după mai bine de 50 de ani (în anul 1839), este atestată ca mănăstire independentă. Zidurile din piatră care închid incinta unde se află Biserica Adormirea Maicii Domnului (1812) sunt construite încă din anul 1808, finalizându-se până spre anul 1850, odată cu Turnul clopotniță, început în anul 1840, care are trei nivele. Au urmat Biserica Sfântul Ioan Botezătorul (1844), Biserica Schimbarea la Față (1847), stăreția, clădirile administrative și Atelierul Regina Maria. În afara incintei, aflăm un adevărat sat mănăstiresc, înșirat pe ulițe înguste alcătuit din case tradiționale țărănești unde, amintim acest amănunt interesant și nu lipsit de pitoresc, își duc traiul măicuțele în chilii construite în secolele al XIX-lea și al XX -lea. Complexul monahal mai cuprinde Muzeul mănăstirii, cu un valoros patrimoniu cultural-artistic și istoric, aflat în cadrul incintei bisericii mari, pe care vă recomandăm să-l vizitați. Puteți vizita, de asemenea, mormântul Veronicăi Micle, care a locuit o scurtă vreme în mănăstire, aflat în apropiere (circa 100 m).
Printre primii scriitori care au poposit aici s-a aflat Dimitrie Bolintineanu care vorbește despre mănăstire și despre sat (oraș de călugărițe) în volumul de memorialisticăCălătorii în Moldova(1859). Ion Creangăa descris zona unde a copilărit la începutul părții a III-a dinAmintiri din copilărie.Mihail Sadoveanu a scris despre mănăstire în volumulOameni și locuri(1908), iar Calistrat Hogașa descris mănăstirea în povestireaDe la Văratic la Săcuîn volumulPe drumuri de munte(1912). Iată câteva repere care pot constitui un îndemn să nu ocolim în călătoria noastră prin județul Neamț, Mănăstirea Văratec, monument istoric, acest loc sfânt în apropierea căruia se află Rezervația Codrii de aramă și Pădurea de Argint.
Mai multe din colecție
Deschide colecția Pe cărările Ceahlăului Bicazu Ardelean-Cabana Dochia21 fotografii2015
Expoziția de bază a Muzeului de Istorie și Etnografie Târgu Neamț21 fotografii2015
Picturile lui Tonitza de la Mănăstirea Durău18 fotografii2015
Mănăstirea Agapia24 fotografii2015
Muzeul de Istorie Piatra Neamț ”Mărturii din anii comunismului”18 fotografii2015
Mănăstirea Horaița6 fotografii2015










