COMPLEXUL MUZEAL JUDEȚEAN NEAMȚ – expoziția “Jucării de altădată”

COMUNICAT DE PRESĂ
Muzeul de Istorie Roman găzduiește în perioada 02 mai – 09 iunie 2017 expoziția Jucării de altădată – aparținând colecționarilor Gorea Iulian și Ștefan din Piatra Neamț. Expoziția se adresează în special copiilor, în vitrine putând fi vizionate o gamă diversă de jucării grupate pe categorii – mașini industriale, mașini de transport (autobuze, tramvaie, trenuri), mașini de curse, mașini militare, dar și păpuși, jocuri sau instrumente muzicale. În cele ce urmează prezentăm cîteva jucării mai deosebite (descrierile sunt preluate de pe siteul http://muzeuljucariilor.ro/):
– autobuzul ONT, replica în miniatură a celui adevărat de la Oficiul Național pentru Turism – jucăria care se epuiza prima în librării în anii 70. Autobuzul ONT era realizat de fabrica Metaloglobus înființată în 1923 de industriașul austriac Weiss Manfred (Metaloglobus producea ambalaje metalice, cazane, numere stradale si felinare pentru țările arabe; după naționalizare, muncitorii se specializează și în inoxuri, fermoare și cartușe de vânătoare, iar în 1965 deschid secția de jucarii. 4-5 milioane de căței, pisoi și veverițe de pluș sau puști, mitraliere, trompete și tamburine din fier erau produse anual aici)
Jucăria era realizată din foarte multe piese având elemente din tablă cromată, elemente din tablă vopsite, roți din cauciuc, capace metalice vopsite. Bara era separat, farurile erau piese separate iar gemulețele din plexiglas.
– tramvaiul realizat din tabla de cunoscuta firma AGATEX din Timișoara era una din jucăriile populare în România anilor ‘60-‘80. Prima variantă a apărut în 1966 fiind o copie a unui tramvai real care circula pe străzile Timișoarei. Mecanismul simplu cu volant asigura motorizarea micului vehicul. Incidentele micuților cu muchiile tăioase și pantograful metalic ale jucăriei au facut să se încerce realizarea unei variante mai compacte și mai sigure în anul 1979. Fețele surâzătoare ale pasagerilor copii litografiate pe tabla ambutisată au înlocuit ferestrele decupate și pantograful metalic fragil a fost înlocuit cu unul de plastic și mai fragil. Barele de protecție metalice din față și din spate au fost înlocuite cu unele din plastic iar gențile din plumb ale roților primei variante au fost înlocuite cu unele din PVC. Varianta din anii 80 în spiritul economiilor la materiale (dictate de linia partidului) era realizată simplificat dintr-o tablă mai subțire, vopsită superficial iar unele piese, acoperișul și șasiul, erau din tablă galvanizată, doar lăcuită, creând iluzia unei vopsele metalizate.Contrar așteptărilor cele mai multe supraviețuitoare sunt din prima variantă. Prețul jucăriei era de 23 de lei în 1966 și in 1979 a ajuns la 37 de lei. Ultimele tramvaie au rezistat în librarii până în anii ‘91-‘92.
– rățoiul Donald a fost o jucărie foarte populară în România anilor ‘70-‘80. Realizat din cauciuc de către fabrica Arădeanca în anii ‘70, a fost o jucărie nelipsită din grădinițele, creșele și locuințele din România acelor ani. Există două modele – Donald marinar și Donald chitarist, cea din urmă fiind o variantă mai rară. Figurinele sunt probabil copiate după jucării occidentale.
Datorită faptului că erau pictate manual există multe diferențe între exemplare, fiecare fiind aproape un unicat. O ciudățenie o constituie tatuajul inimioarei străpunse de pe unul din brațele jucăriei, fiind probabil singura jucărie cu tatuaj din epoca comunistă.
Fiind o jucărie foarte rezistentă s-au păstrat foarte multe exemplare până în zilele noastre.
– “Cine știe răspunde” un joc electric instructiv pentru copii între 7-12 ani realizat de Cooperativa Unirea din Petroșani în anul 1971.
Cu acest joc un copil sau mai mulți se puteau juca încercând să răspundă la 250 de întrebări aflate pe cele 5 planșe ale lui. Răspunsul corect dat atingând 2 contacte electrice, producea aprinderea unui bec. Alimentarea jocului se face cu o baterie de 4,5 V care era instalată în cutia jocului. Întrebările și răspunsurile jocului sunt din mai multe domenii: geografie, zoologie, botanică, ghicitori. Având în vedere că legăturile electrice din cutie erau aceleași, după un timp de practicare a jocului copii puteau învăța unde erau situate răspunsurile pe planșele jocului.
– păpușile Arădeanca, (fabrica de aici fiind cel mai vechi producător autohton de păpuși)
Păpușile de la Arădeanca erau atât de apreciate încât în anii ‘80 mergeau la export nu doar în țările sovietice, ci și în Marea Britanie.
Afiș:

