
Simpozionul Național „PETRODAVA”
În perioada 26-28 iunie 2024 Complexul Muzeal Național Neamț organizează a V-a ediție a manifestării cultural-științifice naționale, cu participare internațională – Simpozionul Național „PETRODAVA”.
Evenimentul se va desfășura la Piatra-Neamț, în cadrul Muzeului de Artă și a Muzeului de Artă Eneolitică Cucuteni „Gheorghe Dumitroaia”.
Cele 100 de lucrări ale simpozionului prezintă o tematică variată și vor fi susținute în cadrul mai multor secțiuni, corespunzătoare domeniilor de activitate ale instituției organizatoare: științe naturale (geologie și biologie), arheologie, restaurare-conservare, artă și memorialistică.
La manifestare vor participa 170 de specialiști de la prestigioase instituții muzeale, universitare și academice din România, Republica Moldova, Germania, Norvegia, Ungaria și Țările de Jos.
În cadrul evenimentului vor fi lansate ultimul număr al anuarului „Memoria Antiquitatis”, volumul „The Bronze Age in Eastern Europe. Multidisciplinary approaches” (editat de Vasile Diaconu și Alexandru Gafincu), precum și monografia „Comunități preistorice, antice și medievale de pe cursul mijlociu al Siretului. Așezările de la Filipești și Aldești. Cercetările arheologice din anii 1960-1962” (avându-i ca autori pe Vasile Ursachi, George-Dan Hânceanu, Vasile Diaconu și Andrei Baltag).
Totodată, pe durata desfășurării simpozionului, invitații vor avea ocazia să viziteze expozițiile permanente și temporare din cadrul unităților Complexului Muzeal Național Neamț.
Mai multe din aceeași temă

Expoziție personală de pictură – Florin Mareș
Începând de sâmbătă, 10 octombrie 2026, la Muzeul de Artă din Roman se deschide o nouă expoziție personală, a artistului vizual romașcan Florin Mareș.

„Regina Maria a României. Din viață în eternitate” lansare de carte, semnată de istoricul Narcis Dorin Ion
Complexul Muzeal Național Neamț propune publicului nemțean lansarea cărții „Regina Maria a României.

Conferința Antidrog „Conștient, nu dependent”
Campania națională antidrog „Conștient, nu dependent” ajunge pe 8 octombrie 2026 la Piatra-Neamț.