
Ansambluri folclorice
Ansambluri folclorice din județul Neamț
© Consiliul Județean Neamț
Ansamblul Folcloric „Floricică de la munte”
Înființat în 1971, Ansamblul folcloric „Floricică de la Munte” s-a consacrat, în timp, ca unul dintre cei mai importanți păstrători de cultură tradițională românească. De patru decenii, Ansamblul nemțean cutreieră Europa, ducând cu el frumusețea dansurilor, cântecelor și a costumelor populare românești. Indiferent că au venit în fața publicului român, a celui francez ori a celui turc, dansatorii nemțeni s-au remarcat prin originalitatea și autenticitatea repertoriului alcătuit din dansuri reprezentative pentru toate zonele etnofolclorice ale României.
Au impresionat, prin cromatica și frumusețea costumelor populare, virtuozitatea, ritmul și acuratețea interpretării, publicul din Franța, Italia, Polonia, Grecia, Egipt, Bulgaria, Ungaria, Serbia, Muntenegru, Austria, Finlanda, Belgia sau Olanda. Peste tot au pus în valoare frumusețea folclorului acestui colț de lume, în care autenticul rămâne încă puternic înrădăcinat în realitate, dar, mai ales, în suflete.
În județul Neamț mai funcționează si alte ansambluri folclorice, cum ar fi:
Alte ansambluri din județul Neamț
- Ansamblu folcloricFlorile TarcăuluiPagina de Facebook
- Ansamblu folcloricCiobănașul – Tupilați
- Ansamblu folcloricIzvoarele Borcutului Borca
- Ansamblu folcloricMiorița – Piatra ȘoimuluiPagina de Facebook
- Ansamblu folcloricMugurașii MărginenilorPagina de Facebook
- Asociație culturalăCodrii NeamțuluiPagina de Facebook
- Asociație culturalăDor Vânătorean
- Asociație culturalăOzanaPagina de Facebook
- Asociație culturalăȘezătoarea


