Biserici vechi de lemn din județul Neamț

Bisericile au fost dintotdeauna nu numai lăcașuri de închinăciune, dar și centre de răspândire a culturii, unde credincioșii și-au aflat starea de împlinire spirituală. Din această cauză, ridicarea unei biserici constituie cea mai mare sărbătoare pentru comunitate, pentru ctitorii și meșterii făurari, care au cuprins în sacra lucrare toată priceperea și măiestria lor, creând forme armonioase, împodobite cu simboluri specifice. Din timpuri vechi, mult înainte de a fi menționate în documente, în Ținutul Neamț, marii voievozi și boieri, ierarhii si monahii, oamenii instăriți și obștile sătești au înălțat cel mai mare număr de biserici din Moldova, multe ajunse până în vremurile noastre. Fie că sunt biserici mari din piatră, precum cele de la Mănăstirile Neamț și Bistrița, fie că sunt biserici mici de lemn, precum cele de la Văleni și Sarata – Cozla – Piatra Neamț, Ciolpani – Buhuși, Galu – Poiana Teiului toate sunt mărturii ale puterii credinței oamenilor și a neîntreruptei dorințe de desăvârșire morală și proslăvire a divinității. La începutul secolului al XXI-lea, pe aceste frumoase meleaguri mai dăinuie încă numeroase bisericuțe de lemn multe declarate monumente istorice și de arhitectură populară religioasă, dintre care, am prezentat aici doar pe cele mai valoroase, construite în perioada dintre prima jumătate a secolului al XVI-lea și cea a secolului al XIX-lea. Din cauza spațiului limitat al articolului nostru a trebuit să facem o riguroasă selecție și nu am putut include toate bisericile interesante existente. Am exclus din prezentare unele biserici vechi, de mare valoare în trecut, deoarece prin modernizările efectuate, acestea și-au pierdut din calitățile arhitectonice și artistice originare, așa cum s-a întâmplat cu bisericile din satele: Bahna Dochia (1736), Poloboc (1730) și Bețești – Rediu (1766), Chirițeni – Hangu (1830) … Alte biserici, de mare interes, au fost distruse de furtuni, de foc ori de timp, precum cele din: Cerebuc – Ceahlău (1710), Bârcu – Goșmani (începutul secolului al XVIII-lea/1952), Hlăpești – Dragomirești (începutul secolului al XVIII-lea/1990), Draga – P.Neamț (1769/1992), Poiana Largului (1894/2011) și altele. Poate într-un viitor studiu vom putea evidenția valorile cuprinse și în celelalte biserici de lemn, ridicate până în zilele noastre. Din cercetările noastre documentare și de teren, am desprins următoarele concluzii: Construirea bisericilor de lemn a început din îndepărtate vremuri, cea mai veche din Ținutul Neamț fiind biserica „Schimbarea la Față” din Văleni – Piatra Neamț (prima jumătate a secolului al XVI-lea). Perioada de dezvoltare maximă a bisericilor de lemn a fost cea de la începutul secolului al XVIII-lea si sfârșitul secolului al XIX, când datorită înmulțirii populației, inclusiv prin imigrarea multor români-ardeleni, și sub influența bisericilor de zid, s-a produs schimbarea de plan de la cel de navă la planul triconc, care a facilitat dezvoltarea spațială a bisericilor, prin adăugirea absidelor. În ultimul timp se constată tendința de reconstituire a unor biserici valoroase (cea de la Goșmani – la Mst. Bistrița și cea de la Hlăpești – la Mst. Sihăstria), dar și de continuare a construirii unor noi biserici de lemn, cu respectarea, în linii generale, a caracteristicilor tradiționale, precum cele: de pe platoul înalt al Muntelui Ceahlău (1995), de la Bâtca Doamnei – Piatra (2005), paraclisul din Mărăței Piatra Neamț. Multe biserici vechi sunt înlocuite, în ultimele decenii, cu biserici mari din zid, în manieră nouă. Folosirea la construcția bisericilor, în exclusivitate a lemnului, de esențe diferite: brad, stejar, frasin, tei, “în afară de temelia ridicată din piatră de râu (la munte) sau de carieră (la deal). Lemnul pentru pereți, ales din bușteni de aceeași grosime era cioplit pe patru laturi în bârne uniforme, dispuse în cununi orizontale și îmbinate la capete în cheotori, coadă de rândunică sau în amnari, realizându-se pereți drepți și rareori curbi (biserica Sf. Ana din Ceahlău). Părțile cele mai împodobite erau: streșinile largi cu console decorate în capete de cai și frize sculptate ori pictate, dar mai ales pridvorul decorat cu arcade, stâlpi crestați și parapet. Existau mai multe caracteristici estetice ale exteriorului bisericilor: frumusețea lemnului, a tehnicilor și a decorului discret, compus din brâie în formă de funii răsucite, aplicate pe mijlocul pereților sau din compoziții de motive astrale si simbolice, dispuse pe ancadramentele usilor, ferestrelor sub streașină. Elemente deosebit de valoroase sunt inscripțiile, cu datarea construcției, numele ctitorilor, hramul bisericii și alte evenimente petrecute în decursul timpului (la bisericile din Răpciuni, Ciolpani, Broșteni…). De la începutul secolului al XX-lea, în scopul protejării bârnelor de intemperii, toată această frumusețe naturală sau creată a fost mascată sub lambriuri vopsite, sub straturi de draniță, sub tencuieli diverse sau sub straturi groase de vopsea, alterând aspectul originar. Altă notă discordantă o fac turlele de pe acoperiș, adăugate sub influența bisericilor de schit sau de mănăstire (Pocrov, Țibucani, Pipirig …).

• În structura interiorului bisericilor de lemn se remarcă mai multe particularități: dezvoltarea absidelor naosului, cu bolți tăvănite, în formă semicilindrică sau de semicalotă; construirea peretelui despărțitor dintre pronaos și naos, care la început îmbrăca forme de mare frumusețe, cu stâlpi decupați în acoladă sau liră (la bisericile din Pocrov, Sarata – Dobreni, Răpciuni – Ceahlău…); dezvoltarea bolților, în special din naos și pronaos, cu soluții tehnice foarte originale (la biserica din Văleni) și artistice cu picturi de o rară frumusețe (Răpciuni).

• Mari iubitori ai picturii murale, moldovenii nu-și pictau, totuși, bisericile de lemn, ci, se pare, acopereau pereții cu icoane (Văleni – Piatra, unde icoanele păstrate sugerează ipoteza constituirii, la începutul secolului al XVII-lea, a unui adevărat program iconografic parietal). Pictarea pereților interiori direct pe bârne, unite la interstiții cu fâșii de pânză, ilustrându-se scene din Biblie, și în mod deosebit impresionanta compozitie a Judecățil de Apoi, se întâlnește în cazul unor biserici din zonele limitrofe Transilvaniei (Răpciuni, Bistricioara și Bicazu Ardelean) și reprezintă o influență a picturii de perete din bisericile de lemn ardelenești și maramureșene.

• Evoluția iconostasului de la formele simple, în care apăreau doar registrele icoanelor împărătești, prăznicare, cu apostoli și profeți, la cele încărcate, cu cadre sculptate în stil baroc sau neoclasic; zugravii de icoane puteau fi itineranți, dar existau și meșteri locali care asigurau comenzile obșilor de săteni din întregul Ținut Neamț (Constantin zugrav, Gheorghe zugrav…).

• Mobilierul religios prezenta o gamă variată de obiecte: analoghioane pentru cântăreți și tetrapoade pentru icoane deseori pictate (Văleni, Corni, Bordea și altele), strane cu icoane, sculptate cu decor vegetal și avimorf, dar și strane de șezut, cu spătarele crestate în motive populare (rozete, vârtejuri, colți, funii răsucite etc).

• Dintre caracteristicile generale, înscrise în stilul bisericilor vechi de lemn din Moldova menționăm:

– unitatea de concepție a ansamblului și respectarea canoanelor bisericești;
– echilibrul proporțiilor și armonia formelor;
– modestia monumentalității și intimitatea interiorului;
– măsura și discreția decorului;
– farmecul vieții patriarhale, de odinioară, încărcate de tihnă și evlavie.

1 / 6