Visit Neamț

Cărările din rezervația forestieră de la Pângărați

Cel mai vizitat obiectiv turistic din comuna Pângărați este Mănăstirea Pângărați, un așezământ de veche tradiție de pe valea Bistriței, amplasat pe DN15 Piatra Neamț – Bicaz, în apropierea hidrocentralei Dimitrie Leonida de la Stejaru, la răsărit de Muntele Botoșanu și pe malul stâng al pârâului Pângărați. Numeroși turiști vin aici an de an dar puțini sunt cei care se avântă pe cărările pădurilor din această zonă pentru a vizita și rezervația forestieră Pângărați. Rezervația naturală de tip forestier Pângărați este o arie protejată de interes național situată în județul Neamț, pe teritoriul administrativ al comunei Pângărați.

Pentru a ajunge la ea trebuie să pornești pe drumul de lângă Mănăstirea Pângărați care se continuă prin sat până la indicatorul care semnalizează rezervația. “Rezervația de Tisă” este situată pe malul stâng al pârâului Pângărați, se întinde pe o suprafață de 1,5 ha și este una din cele trei rezervații de acest fel din țară. Rezervația cuprinde exemplare de tisă Taxus baccata, cu vârste de peste 80 de ani care se amestecă cu exemplare de pin, molid, ienupăr, fag și carpen. Rezervația de tisă de la Pângărați se află, în prezent, în custodia asociației Ecomoldavia iar traseul tematic prin rezervație este marcat de către aceasta prin proiectul “Printre TISA – pe potecă! și eu P.O.T.! P.O.T. să protejez și să ocrotesc tisa”.

Cararile Pangaritului

De aici se desprinde drumul forestier care șerpuiește prin inima pădurii de foioase. Frumusețea vie a arborilor înalți cufundați într-o stare de pace adâncă te îmbie la o plimbare prin pădure. Pe lângă acestea, aerul curat, armonia coloristică, varietatea de forme în care arborii și florile se întrec, dar și miresmele emanate de milioanele de frunze și flori creează o atmosferă aparte. Toate simțurile sunt supuse unui tratament intensiv de reanimare, atunci cand ajungi în mijlocul acestui codru des. Drumul din pădure duce spre o poiană de unde se deschide un frumos punct de belvedere asupra lacului Izvorul Muntelui și a Muntelui Ceahlău.