Skip to contentSkip to navigationSearch
Visit Neamț
ENRO
Map
Nature

Cheile Bicazului – Ghid Turistic

3 min read

Cheile Bicazului, datorită mărimii lor impresionante reprezintă o adevarată atracție turistică cu peisaje spectaculoase și posibilități multiple de agreement. Drumul care străbate Cheile Bicazului este asemenea unui defileu săpat în piatră, plin de serpentine de o rară frumusețe, iar pereții imenși de calcar ai stâncilor ascund peșteri și avene.

Cheile Bicazului, împreună cu traseele montane și Lacul Roșu fac parte din Parcul Cheile Bicazului – Hășmaș. La baza cheilor se află Rezervația Cheile Șugăului – Munticelu, prin care se poate face accesul spre satul Bârnadu, situat în spatele stâncilor.

Vezi imagini din Cheile Bicazului

În Cheile Bicazului există locuri care abia așteaptă să fie descoperite, peisaje sălbatice și deosebite ce stau ascunse după pereții stâncoși care parcă se întâlnesc în cer. Valea foarte îngustă alături de cascade, stânci izolate, guri de peșteri și pereți stâncoși, formează împreună aceste locuri pitorești încărcate de legendă, care ne impresionează prin frumusețile lor unice și care fac din această zonă o adevărată atracție turistică, unică în România.

Atracții turistice în Cheile Bicazului

Punctele de atracție turistică din Cheilor Bicazului sunt: Rezervația Cheile Șugăului, situata la intrarea în localitatea Bicaz-Chei, Cheile Lapoșului cu Piatra Altarului, Peștera Munticelu, Peștera tunel sau Peștera glodului, Cheile Bicăjelului, Vârful Hășmașu Mare, Cheile Cupașului, Avenul Licaș, stațiunea Lacu Roșu și Piatra Singuratică.

Trasee turistice în Cheile Bicazului

Pentru turiștii iubitorii de drumeții sunt amenajate în scop turistic 18 trasee turistice montane care străbat Cheile Bicazului. Aceștia vor avea parte de experiențe de neuitat după ce vor descoperi în spatele stâncilor ce încadreaza drumul national 12 C o altă lume plină de peisaje deosebite, fânării și oameni simpli ce trăiesc după regului uitate de noi cei „de la oraș”. Totodată, pe Valea Bicajelului turiștii se pot caza la frumoasele pensiunile construite în stil tradițional din lemn sau piatră.

Marcajele traseelor montane din Cheile Bicazului

Traseul 1 (linie roșie) pleacă din Pasul Pângărați străbate Poiana Albă și are punctul de sosire la Șaua Tarcăului
Traseul 2 (cruce roșie) străbate Balconul de Piatră și pleacă din Centrul stațiunii Lacu Roșu
Traseul 3 (triunghi albastru) străbate Șaua Suhard și pleacă din Centrul stațiunii Lacu Roșu
Traseul 4 (linie galbenă) străbate Șaua Piatra Roșie și drumul Surducului și are punctul de plecare din Centrul stațiunii Lacu Roșu
Traseul 5 (punct albastru) străbate drumul Lapoșului și are punctual de plecare din Gura pârâului Cupaș
Traseul 6 (cruce roșie, de la poalele Cupașului punct roșu) străbate Cheile Bicazului și are punctul de plecare din Gura pârâului Cupaș
Traseul 7 (triunghi galben) străbate drumul Vărarilor și pleacă din Centrul stațiunii Lacu Roșu
Traseul 8 (punct albastru) străbate vârful Piatra Cherecului și pleacă din stațiunea Lacu Roșu de la debarcader
Traseul 9 (linie albastră) străbate Piatra Potcoavei și pleacă din Centrul stațiunii Lacu Roșu
Traseul 10 (cruce albastră) străbate Piatra Licoș și ajunge până la Peștera carstică Licoș
Traseul 11 (triunghi roșu) străbate Piatra Roșie până la punctual de Belvedere Piatra Ghilgoș
Traseul 12 (punct roșu) străbate valea pârâului Jgheabul Cherecului până la cătunul Bicăjel
Traseul 13 (punct albastru) străbate Piatra Ghilcoș și pleacă din stațiunea Lacu Roșu de la debarcader
Traseul 14 (punct roșu) străbate gâtul Cupașului până la Poiana La Vinkli
Traseul 15 (triunghi roșu, de la Gâtul Cupașului punct rosu) străbate canionul Lapoșului până la Cheile Bicazului
Traseul 16 (triunghi galben, din Șaua Țifrei fără marcaj) străbate Șaua Țifrei până la Piatra Maria
Traseul 17 (bandă albastră) pleacă de la Izvorul Oltului până la cabana Piatra Singuratică
Traseul 18 (cruce roșie și bandă roșie) pleacă din Halta Tarcău până la cabana Piatra Singuratică

Vă invităm să vizitați Cheile Bicazului, aceasta atracție turistică unică, să vă bucurați de aerul curat, de peisajele spectaculoase, de traseele montane, de imaginea deosebită a Lacului Roșu și bineînțeles să reveniți întotdeauna cu drag.

More on the same topic