Skip to contentSkip to navigationSearch
Visit Neamț
ENRO
Map
Heritage

Cu bicicleta de la Izvorul Muntelui la Durău

2 min read

Cu bicicleta de la Izvorul Muntelui la Durau

Cu o vară plină de căldură vă recomandăm o plimbare cu bicicleta prin pădure unde răcoarea și aerul curat sunt la ele acasă. Un traseu deosebit de frumos care se pretează la o plimbare lungă prin pădure este drumul axial Izvorul Muntelui – Durău care străbate întreg Parcul Național Ceahlău. Lungimea traseului este de aproximativ 40 km dus-intors si are un grad de dificultate medie în care alternează cățărările și coborârile.

Punctul de plecare este cabana Izvorul Muntelui de la intrarea în Parcul Național Ceahlău și încă de la început urmează o cățărare care nu pare atât de dificilă pe cât este deoarece drumul este asfaltat, astfel că pantele sunt mai ușor de urcat. Pe drum se deschide prin pădurea de conifere ferestre către stâncile Ceahlăului asemenea unor panorame care îți taie răsuflarea prin frumusețea lor. O parte din traseele de pe Ceahlău se intersectează cu drumul axial astfel că pe marginea drumului sunt puse indicatoare cu locul unde te afli și distanțele fată de platoul Ceahlău.

După o plimbare de 20 km cu bicicleta urmează un binemeritat popas la Mănăstirea Durău care se află în centru stațiunii. Lăcașul de cult datează de la începutul veacului al XVII lea iar biserica a fost construită din piatră și cărămidă îmbinând elemente tradițional-moldovenești cu altele împrumutate de la construcții monumentale laice. Interiorul bisericii a fost împodobit cu pictura în ceară, executată de studenți și absolvenți ai Academiei de Arte Frumoase din Iași – printre ei și Corneliu Baba – călăuziți de dascălul lor, Nicolae Tonitza.

Cu bicicleta de la Izvorul Muntelui la Durau, judetul Neamt

Drumul la întoarcere începe pe lângă mănăstire și are o cățărare mai lungă de aproximativ 7 km după care urmează partea cea mai plăcută coborârea. După efortul depus în prima parte a drumului această coborâre e binemeritată. Briza răcoroasă a pădurii înmiresmată de flori îți va oferi confortul de care ai nevoie pentru a te simți minunat după atâția kilometri de mers cu bicicleta.

More on the same topic