Lacul Pângărați a devenit în ultimul timp un loc magic, un loc de vis, un loc de poveste. Aici, zilnic, sute de păsări sălbatice oferă un spectacol inedit localnicilor, dar și trecătorilor. Zeci de oameni poposesc pe malul lacului, pentru a le ura bun venit lebedelor și rațelor sălbatice care de la an la an vin în număr din ce în ce mai mare.
Lebedele au reușit să atragă atenția fiecărui trecător prin frumusețea și penajul lor imaculat, dar și întunecat. Aceste păsări vizitează lacul Pângărați de câțiva ani buni și au devenit foarte familiare cu locuitorii din zonă.
Cu toate ca în ultimul timp mai multe specii de păsări sălbatice au ales să ierneze aici, la început de primăvară numărul lor crește, o mare parte dintre ele venind din locuri mult mai calde.
Lebede pe Lacul Pangarati 2014
Pe malul Lacului Pângarați s-au amenajat pentru turiști trei foișoare tip observator, din lemn, amplasate în așa fel încât frumusețea acestor păsări să poată fi admirată. Speciile floristice și fauniste existente în această zonă protejată sunt diverse și conferă lacului Pângărați o frumusețe unică.
Având în vedere comportamentul din ultimii ani a acestor păsări migratoare, specialiștii din cadrul Agenției pentru Protecția Mediului sunt de părere că ele nu mai pleacă de pe lacul Pângărați decât dacă iernile vor fi foarte grele.
Ocrotite de lege, aceste grațioase lebede de iarnă alături de rațele sălbatice au devenit atracția turiștilor, care nu vor să plece mai departe fără a poposi câteva clipe pentru a le admira și a le face o fotografie.