Skip to contentSkip to navigationSearch
Visit Neamț

Popular searches

Go straight to

Events

Portret de artist din Neamț: renumitul pianist Daniel Ciobanu

2 min read

Portret de artist din Neamț: renumitul pianist Daniel Ciobanu

O serie de scurte interviuri, un proiect motionARThoughts

Daniel Ciobanu, tânăr pianist pietrean, absolvent al Liceului de Artă „Victor Brauner“, a început studiul pianului la vârsta de nouă ani, fiind astăzi unul dintre cei mai proeminenți pianiști români.

Daniel Ciobanu THiNK about VALUES / GândEști despre VALORI, ep. 12

„Scopul meu este să îi fac pe oameni să înțeleagă faptul că în muzică există armonie. Armonia dintre două instrumente poate fi transpusă imediat în armonia dintre două persoane (…) Orice compoziție trăiește prin armonie. Dacă lumea ar putea înțelege acest limbaj al muzicii, atunci ar înțelege și frumusețea vieții (…)

Sunt momente când două sunete/ note par a fi în conflict, însă ulterior acestea sună bine împreună, se armonizează. Exact acest lucru încerc să fac și cu acest festival. Să construim aici, la Piatra Neamț, un loc al muzicii valoroase prin diferitele culturi aduse împreună, prin oamenii de peste tot din lume, nu doar muzicieni, dar și invitații noștri. Este ca o filosofie a vieții, importantă în primul rând pentru localnici. La finalul festivalului, aceștia vor rămâne cu această coagulare, împletire firească între culturi, ceea ce unește comunitatea/ orașul ca într-o mare familie.

Sper ca pietrenii să poată integra această muzică/ această frumoasă experiență în viața lor de zi cu zi și să facă din oraș un loc mai bun” Daniel CIOBANU

Întreaga serie de interviuri aici:

https://motionarthoughts.weebly.com/danielciobanu.html

Proiectul este bazat pe sensibilitate și gânduri smART, marca motionARThoughts și realizat cu multă inspirație și talent de Brândușa Maria Balan.

După primele două ediții de succes, Neamț Music Festival a intrat în anul 2019 în circuitul prestigiosului Festival Internațional „George Enescu“

Galerie foto:

Daniel Ciobanu, pianist și director artistic al Neamț Music Festival, declara anul trecut: „La a treia ediție, intrarea evenimentului sub aripa generoasă și strălucitoare a Festivalului Internațional «George Enescu» nu doar ne face să credem că ne aflăm pe drumul cel bun, dar ne dă și trambulina de pe care să sărim și mai sus, pentru ca lucrurile minunate care se întâmplă în fiecare început de toamnă lângă Pietricica să se vadă până departe, în toate cele patru zări.

În anul 2019 festivalul și-a îndreptat tematica către dualitate. E poate cea mai simplă și nimerită definiție a lumii, într-un singur cuvânt. Și dacă orice fenomen are un corespondent, o pereche sau un echivalent de semn opus, de la cele mai banale (cald-rece, zi-noapte, sus-jos) și până la cele mai complexe (rațiune-simțire, material-spiritual), cum ar fi putut muzica să fie altfel? Din mulțimea de dualități sonore posibile, fiecare din cele patru zile ale festivalului a etalat un scenariu diferit.

Galerie foto:

Neamț Music Festival este organizat de Asociația “Daniel Ciobanu Art” și Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț“.

More on the same topic