Visit Neamț

Sporturi pentru timpul liber în Ținutul Neamțului

Ținutul Neamțului, prin bogăția peisajelor de care dispune oferă condiții ideale pentru petrecerea plăcută a timpului liber. Aici, turiștii au posibilitatea să încerce diferite activități de agrement, practicând jocurile, sporturile și turismul, precum și activități mai speciale, cum ar fi pescuitul, vânătoarea, cicloturismul, etc.

Ciclism pe drumurile de munte: la drum cu bicicleta poți să descoperi istoria locurilor, să admiri casele tradiționale și pășunile alpine pe care pasc liniștite turmele de oi, munții scăldați în soare și drumurile ce șerpuiesc prin pădure sau să auzi apele repezi și limpezi de munte.

Călăria: un tur de călărie și agrement care îți va reda buna dispoziție și pofta de viață în mijlocul naturii, plimbări de agrement cu trăsura, cursuri de echitație, lecții de dresaj și antrenament, spectacole și concursuri sportive ecvestre toate te așteaptă la Baza Hipică Virgil Bărbuceanu din Piatra Neamț sau la Depozitul de armăsari Dumbrava situat la 10 km de Târgu Neamț.

Pescuitul: apele curgătoare din Neamț precum și iazurile special amenajate oferă celor iubitori de liniște și pasionați de pescuit posibilitatea de a-și încerca îndemânările de pescar.

Activ Parc din comuna Negrești oferă turiștilor posibilitatea de escaladă în copaci, paintball, tir cu arcul, relaxare și răgaz la o gustare tradițională.

Complexul turistic Cozla vă oferă posibilitatea unei plimbări cu telegondola, iar în timpul iernii schi, tubing și plimbări cu telescaunul.

Ștrandul Municipal Piatra Neamț este locul unde ai posibilitatea practicării mai multor sporturi în aer liber: înot, tenis, volei, handbal, role, skateboard și patinaj.

Pentru cei pasionați de practicarea zborului cu parapanta în Neamț sunt mai multe zone prielnice, cum ar fi: dealurile Cozla și Pietricica din Piatra Neamț, stânca Șerbești din comuna Ștefan cel Mare și Tașca.

Alături de aceste variate modalități de petrecere a timpului liber turiștii mai pot opta pentru drumeții pe traseele amenajate turistic din parcurile și rezervațiile naturale din Ținutul Neamțului.