Skip to contentSkip to navigationSearch
Visit Neamț

Popular searches

Go straight to

De pe Dealul Frasin
Events

Traseul frontierelor în cele două războaie mondiale, în Munții Neamțului

3 min read

i
De pe Dealul Frasin

Proiect în derulare

”Cei care uită trecutul sunt condamnați să-l repete” spunea filozoful, eseistul și scriitorul George Santayana.

În Neamț, se conturează un traseu turistic al istoriei zbuciumate pe care oamenii locurilor au trăit-o, au îndurat-o cu credință, cu răbdare și speranță în suflet. Unii au reușit să supraviețuiască celor două războaie mondiale, alții nu, după cum le-a fost scris de Sus, căci războaiele curmă vieți și aduc cele mai mari suferințe.

Vestigiile ascunse în munții din Neamț au dat naștere proiectului la Grințieș, prin inițiativa profesorului Daniel Dieaconu care ne pune la dispoziție întreaga poveste și mărturiile anilor grei de război, 1916-1918 și 1940-1944. Proiectul prinde contur și amploare cu sprijinul autorităților locale și județene și cu implicarea Direcției de Administrare a Parcului Național Ceahlău. Astfel, ideea proiectului, plecând de la Grințieș se va transforma în traseul frontierelor de război, o invitație la descoperirea frumuseților sălbatice ale munților Bistriței, ce se va întinde de la Bicazu Ardelean până la Borca, peste munți, pe unde au călcat cizme și bocanci rusești, nemțești, ungurești, austrieci sau românești și unde războiul a curmat mii de vieți omenești.

Descrierea pe scurt a traseului:

Fiecare loc ascunde o poveste, o victorie sau o înfrângere a unei bătălii, este ecoul unui zbucium din anii războiului, un suspin sau o speranță, o lecție de istorie, pe cât de dură, pe atât de adevărată, a nemțenilor greu încercați care nu trebuie să își uite trecutul sau să nu îl cunoască. Traseul conține adevăruri care astfel pot fi povestite și transmise tinerilor.

De la Gura Pintecului, unde fusese pichet grăniceresc, se ajunge în versant, spre grotele unde s-au adăpostit sătenii în cel de-al doilea război mondial.

Piatra Mociului este loc frumos de belvedere, cu stânci, grote, fiind în zonă și un adăpost de tip stână turistică. Vizitatorii curioși să mergă pe acest traseu vor descoperi „drumul rușilor”, apoi vor ajunge la Pietrele Roșii, loc unde au fost puternice încleștări în ambele războaie. Aici au fost zdrobiți de „katiușe” mulțime mare de unguri.

Câteva imagini din zona Pietrele Roșii:

Pe obcină, spre Preluca Ursului, trecând pe la Bâtca Cocoșului, un drum lung, dar de dificultate medie, prin păduri de molid. Tranșeele, mai mari sau mai mici erau de o parte și de alta. Pe vremuri în ele se mai pierdeau miei sau cârlani. La Preluca Ursului se deschide o grădină de brândușe de munte de toată frumusețea. De acolo, turiștii se bucură de o priveliște superbă spre Stânișoara și muntele Grințieșului și pot să campeze după o primă zi.

Mergând în vale, se ajunge la Pârâul Cozii și apoi spre Poiana lui Vasile cel Mare, unde se ține Festivalul Haiducilor.

„La Morminte” este locul cunoscut ca cimitir al rușilor, unde se ține anual slujbă religioasă cu mai mulți preoți pentru sufletele celor morți, români sau străini. Ajungând pe vârful Muntelui Grințieșului, 1758 m, se deschide o priveliște superbă asupra Ceahlăului sau Călimanilor, unde poate fi a doua noapte de campare pentru turiștii care aleg acest traseu.

Drumurile de munte ale Grințieșului și ale întregului traseu din Neamț își așteaptă, în curând, turiștii pentru a le dezvălui adevărate minuni ale naturii, create de Dumnezeu și adevăruri adânc încrustate în pământ, pe pietre sau în inimile localnicilor, a urmașilor care au trăit în acele vremuri și care au reușit să mărturisească suferințele anilor de război.

Alte imagini de pe traseu:

More on the same topic