
Evenimente 01 – 07.08.2016
DSC_8711resize
Festivalul Muntelui Ceahlău
06 – 08 august 2016
În perioada 6 – 8 august 2016 în Stațiunea Durău, comuna Ceahlău, județul Neamț va avea loc Festivalul Muntelui Ceahlău.
Ceahlăul, Muntele Sfânt al dacilor, numit și Kogaion ori altarul lui Zamolxe este sărbătorit și astăzi de locuitorii din satele ce-l înconjoară, de grupurile de turiști și de pelerini, așa cum o făceau și dacii odinioară: toți urcă pe vârful muntelui, se bucură de răsăritul soarelui, admiră Piramida holografică și Calea Sacră, fenomene unice în lume care stau la originea Sărbătorii Muntelui Ceahlău, de peste cinci mii de ani, ascultă rugăciunile rostite de preoții de la schitul de sus, prăznuiesc și apoi coboară să nu-i prindă amurgul pe munte, pentru a le merge bine tot anul ce urmează. La poalele muntelui, de câteva zeci de ani, autoritățile organizează pentru localnici și turiști, un eveniment de 2-3 zile, care acum poartă denumirea de Festivalul Muntelui Ceahlău.
La cea de a 42-a ediție, organizatorii vă oferă în primele două zile un eveniment plin de culoare, joc și voie bună: spectacole susținute de Ducu Bertzi & Friends, Daniel Iancu, Ionică Eremia & Dorel Ciot (Piticu), un spectacol pentru copii, o paradă a portului popular urmată de o diversitate de dansuri oferite de ansambluri folclorice românești și străine, foc de artificii, o expoziție de artă populară, iar în a cea de-a treia zi va avea loc Simpozionul “Turism în Ceahlău – Prezent și perspective”, aflat la cea de-a patra ediție.
Consiliul Județean Neamț, Consiliul Local al Comunei Ceahlău, Direcția de Administrare a Parcului Național Ceahlău și Centrul pentru Cultură și Arte “Carmen Saeculare” Neamț, organizatorii evenimentului, vă așteaptă să petreceți alături de locuitorii zonei 3 zile frumoase, în aerul curat de la poalele maiestuosului Ceahlău
Tuning Fest – Piatra Neamț
01-07 august 2016
Devenit deja tradiție, cu patru ediții în spate, Festivalul de Tuning de la Piatra-Neamț își anunță deschiderea celei de a V-a ediții, pe data de 1 august.
De data aceasta, spre deosebire de edițiile trecute, festivalul nu va mai ține doar două zile ci se va întinde pe perioada unei întregi săptămâni.
Oragnizatorii, ACS Autocustoms, invită toți iubitorii de mașini speciale la expoziții de mașini modificate, în perioada 1-7 august, în Ștrandul Tineretului.
La evenimentul din acest an și-au anunțat prezența peste 200 de proprietari de mașini tunate pentru diferite categorii.
Evenimentul este deja așezat deja foarte bine pe harta celor care se desfășoară în România, iar în anul acesta vor fi jurizate și premiate mai multe categorii: Best Car Of The Show; Best Import Exterior; Best Custom Exterior; Best Autohtona; Best Interior; Best Rims; Best Paint; Best Old School Car; Best Club Display; Best Rat Look; Best AirRide; Best Static fitment; Best AirRide fitment; Best Airbrush; Best DemoCar; Best OEM^^; Best Engine.
În cadrul festivalului vor avea loc demonstrații drift cu piloți din Campionatul Național de Drift și Tuning Fest City Parade – parada mașinilor prezente prin unele dintre punctele cheie ale municipiului Piatra-Neamț.
Iubitorii de distracție vor avea parte de un after party în aer liber cu DJ și formații cunoscute.
În toate zilele de festival, publicul din Piatra-Neamț va avea acces nelimitat printre mașinile expuse și tot în această zi se va face jurizarea mașinilor și motocicletelor participante.
În trecut, la acest eveniment au fost prezente nume mari ale automibilismului din România cum ar fi Vali Porcișteanu, dublu campion național la rally, Emil Ghinea, pilot premiat Campionatului Național de Viteză în Coastă și Gabriel Onofrei, președintele Asociației Române De Drift. „Suntem deja la cea de a cincea ediție a acestui eveniment am ajuns pe harta evenimentelor de profil din România. Piatra-Neamț este trecut acolo cu un festival în luna august, ceea ce este foarte important pentru iubitorii de mașini tunate, dar și pentru publicul larg. În cele șapte zile de eveniment, în afară de ziua de întâlnire avem o serie întreagă de concursuri și manifestări care vor fi cu siguranță pe placul publicului“, a spus organizatorul, Alin Roșca.
BIBLIOTECA JUDETEANĂ „G.T.KIRILEANU″ NEAMȚ
Expoziții
Retrospectivă Constantin Filimon
expoziție ce reunește lucrări ale regretatului artist plastic nemțean Constantin Filimon (din colecția Elena și Vasile Pleșca)
locație: Sala „Cupola” a Bibliotecii Județene „G. T. Kirileanu” (Bd. Republicii, Nr. 15)
organizator: Compartimentul Imagine și Patrimoniu din cadrul Bibliotecii Județene „G. T. Kirileanu” Neamț
Cartea de poeme
(80 de ani de la moartea scriitoruluo Federico Garcia Lorca – 18 august 1936)
locație: holul principal al Bibliotecii Județene (Bd. Republicii, nr. 15)
organizator: Secția de împrumut carte pentru adulți „Mihail Sadoveanu” a Bibliotecii Județene „G. T. Kirileanu” Neamț
Imaginar și simboluri în literatura pentru copii
locație: holul Secției de împrumut carte pentru copii și Ludotecă „Ion Creangă” a Bibliotecii Județene (Bd. Republicii, nr. 15)
organizator: Secția de împrumut carte pentru copii și Ludotecă „Ion Creangă” din cadrul Bibliotecii Județene „G. T. Kirileanu” Neamț
Calendar aniversar
Cezar Ivănescu (6 august 1941 – 24 aprilie 2008)
Cella Delavrancea (15 decembrie 1887 – 9 august 1991)
Ion Negoițescu (10 august 1921 – 6 februarie 1993)
locație: holul Sălii de lectură din cadrul Bibliotecii Județene (Bd. Republicii, nr. 15)
organizator: Sala de lectură carte din cadrul Bibliotecii Județene „G. T. Kirileanu” Neamț
COMPLEXUL MUZEAL JUDEȚEAN NEAMȚ
Expoziție temporară, Incursiune în lumea copilăriei
Data: 1 iunie – 31 august
Locul desfășurării: Muzeul de Istorie și Etnografie Tg. Neamț
Expoziție temporară, Amoniți – melci fosili din România
Data: 8 iulie – 26 august
Locul desfășurării: Muzeul de Istorie și Arheologie Piatra Neamț
Expoziție de pictură – Aurel Stanciu
Data: iulie – august
Locul desfășurării: Muzeul de Artă Piatra Neamț
Evocare Veronica Micle
Data: 5 august
Locul desfășurării: Casa Memorială „Veronica Micle” Tg. Neamț


