Skip to contentSkip to navigation
Visit Neamț
ENRO
Map
Events

Festivalul concurs „Florile ceahlăului”, ediția a XXXVI-a

4 min read

i

Între 20 și 22 martie 2026, Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț organizează etapa finală a celei de a XXXVI-a ediții a Festivalului-concurs național de muzică populară pentru copii și tineri „Florile Ceahlăului”, eveniment finanțat de Consiliul Județean Neamț și realizat cu sprijinul Casei de Cultură a Sindicatelor Piatra-Neamț.

Concursul, care și-a consumat deja prima etapă (preselecția națională, din februarie), a ajuns înaintea fazei finale. Programată a se desfășura pe două secțiuni: canto tradițional (cu trei categorii de vârstă: 10-14 ani, 15-19 ani și 20-25 ani), respectiv instrumente (categoriile de vârstă: 10-14 ani, 15-19 ani și 20-25 ani), competiția are în finală un număr de optzeci și doi de concurenți care reprezintă toate zonele țării.

Vineri, 20 martie, și sâmbătă, 21 martie, sala de spectacole a Casei de Cultură a Sindicatelor din Piatra-Neamț va fi gazdă pentru întrecerea concurenților celor două secțiuni (începând cu ora 15:00 în ambele zile, acces liber pentru public), fiecare dintre ei dorindu-și accederea în spectacolul concert al Galei laureaților de duminică, 22 martie 2026, eveniment care se va desfășura în aceeași sală, începând cu ora 18:00.

Invitata de onoare din cadrul evenimentului final, care va evolua alături de membrii Ansamblului folcloric „Floricică de la munte”, este apreciata interpretă a folclorului românesc, Mioara Velicu. Concertul, care va fi difuzat de televiziunea națională, va beneficia de prezența Iulianei Tudor, în alitate de prezentatoare a evenimentului.

Juriul ediției curente, condus de etnomuzicologul Elise Stan (președinte al juriului), îi mai cuprinde pe Roxana Daniela Gibescu, (etnomuzicolog, reprezentant al Casei de discuri „Electrecord”), Florentina Buzenschi (expert în bunuri cu valoare etnografică, muzeograf la Muzeul de Etnografie din Piatra-Neamț), Delia Stoian Irimie (conf. univ. dr. – Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca), Liliana Maria Vlase (manager al Ansamblului Folcloric Profesionist „Busuiocul” – Bacău), Laurențiu Ursache (profesor, realizator de emisiuni muzicale radio tv, Director general – Folclor Tv România online), Ciprian Chițu (conf. univ. dr. al Universității de Arte „George Enescu” Iași, dirijor în cadrul Ansamblurilor folcloric „Teodor T. Burada” și „Doina Carpaților” din Iași), Ioan Bogdan Cudalbu (manager interimar al Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț).

Acompaniamentul din timpul competiției este asigurat de orchestra de muzică populară a Ansamblului „Floricică de la munte”, dirijor: Denis Samson.

Intrarea în sala de spectacol, pe întreaga durată a Festivalului, este liberă, în limita locurilor disponibile.

Reamintim că Festivalul a debutat în 1968 și a avut o istorie care a cuprins și perioada de întrerupere. Istoricul manifestării poate fi lecturat accesând linkul: https://florileceahlaului.ro/istoric/.

Laureații ultimelor douăsprezece ediții sunt: Ana Dragu (Târgu Neamț – Neamț) – 2009; Sorina Asofroniei (Pechea – Galați) – 2010; Gabriel Marinel Dumitru (Pitești – Argeș) – 2011; Georgiana Păduraru (Buhuși – Bacău) – 2012; Ioana Maria Unguraș (Jibou – Sălaj) – 2013; Larisa Vasilica Uță (Baia Mare – Maramureș) – 2014; Alex Daniel Bulai (Piatra-Neamț – Neamț) – 2015; Ioana Ștefan (Suceava – Suceava) – 2016; Ionuț Cocoș (Slobozia – Ialomița) – 2017; Florin Mihalache (București) – 2018; Alexandra Diana Dan (Putna, Suceava) – 2019; Gabriel Treteag (Suceava) – 2023, Alexandra Georgiana Pițu (Valea Dragului, Giurgiu) – 2024. În martie 2025, concursul nu a mai avut loc, atunci desfășurându-se Concertul Gala Laureaților „Florile Ceahlăului” 35.

Scurt istoric al Festivalului

Acum aproape 60 de ani în urmă, în vara anului 1968, debuta prima ediție a Festivalului-concurs „Florile Ceahlăului”. Istoria sa a fost una destul de sinuoasă, concursul cunoscând și perioade de întrerupere.

Ediția inaugurală a avut caracter județean, iar următoarele au devenit naționale.

Inițial, competiția a fost destinată tinerilor interpreți de muzică ușoară. În acest fel manifestarea și-a consumat primele 12 ediții, 1968 – 1980 (în anul 1978 nu s-a desfășurat).

După un alt an de pauză (1981), festivalul se reia în 1982, acum competiția fiind destinată tinerilor interpreți de muzică populară. În noua formă sunt organizate opt ediții, până în 1989.

Urmează o nouă întrerupere a manifestării, de data aceasta mai lungă. Festivalul-concurs „Florile Ceahlăului”, devenit proiect cultural-artistic al Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț, renaște după 20 de ani, în anul 2009.

La reluarea sa, festivalul își propunea perpetuarea unei competiții de tradiție a cântecului popular românesc, valorificând muzica instrumentală și vocală, autenticitatea cântecului și a portului tradițional. Astfel, manifestarea se adresează copiilor și tinerilor cu vârste între 8 și 25 de ani și cuprinde două secțiuni: canto tradițional românesc și instrumente populare tradiționale (vioară, acordeon, țambal, clarinet, trompetă, fluier, cobză, nai).

La „Florile Ceahlăului” a cântat pentru prima dată regretata Angela Ciochină, pe când avea doar 16 ani, fiind răsplătită cu Trofeul „Floarea de argint”.

Valoarea interpretativă, originalitate și repertoriu erau principalele criterii de la care juriul, alcătuit din cele mai mari personalități muzicale ale vremii – Sile Dinicu, Radu Șerban, George Grigoriu, D.D. Botez, George Sbârcea, Vasile Veselovschi, Temistocle Popa, Gherase Dendrino – nu s-a abătut deloc, primii trei fiind nelipsiți de la primele ediții.

Arm ai fi de reținut că în perioada de dinainte de 1989, în competiția folclorică au participat interpreți valoroși, laureații fiind tinere talente care au devenit ulterior nume consacrate ale folclorului național, precum Matilda Pascal-Cojocărița, Liviu Vasilică, Elena Pește, Nelu Gabor, Nelu Șopterean sau regretatul Ioan Hongu.

După anul 2009, festivalul a devenit un important punct de reper în carierele unor tineri soliști din țară, care au cucerit trofeele sau premiile competiției.

More on the same topic