Vacanțe Muzicale la Neamț, 30 iunie- 6 iulie 2019

Ediția a 46 –a a Festivalului Internațional Vacanțe Muzicale organizat de Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” va debuta duminică, 30 iunie 2019, de la ora 19:00, în atmosfera medievală a Cetății Neamț. Următoarele 6 seri ale festivalului se vor desfășura la Piatra Neamț, unde vor răsuna cele mai diverse genuri muzicale: simfonic, pop, operă, rock, jazz, muzică veche, corală sau camerală.
Finalul evenimentului va fi unul memorabil, un spectacol cu Horia Brenciu Band și o excepțională seară de operă oferită de Anda Louise Bogza, solistă a Operei de Stat din Praga.
Duminică, prima zi a evenimentului se va desfășura în atmosfera medievală a Cetății Neamț în care va performa Orchestra Simfonică București.
De luni, 1 iulie, și până vineri, 5 iulie, municipiul Piatra-Neamț va găzdui în cadrul „Vacanțelor” câte două evenimente pe zi: de la ora 19:00 la sala mare a Teatrului Tineretului, și de la ora 21:00, pe platoul Curții Domnești, sub secularul Turn al lui Ștefan cel Mare. Publicul meloman va putea să audieze artiști precum celebrul muzician basarabean Eugen Doga, însoțit de membrii orchestrei simfonice a companiei „Teleradio Moldova”, precum și pe Alexandru Tomescu, Sânziana Mircea, Omar Massa, Bianca și Remus Manoleanu, Corala „Universitas” a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, tânăra și talentata pianistă pietreană Alina Azario (Azaharioaiei), care va fi însoțită de violonistul Adrian Iliescu, Ansamblul cameral „Musica Viva”, Andrei Tudor Band, Orchestra „Camerata Clasică” București, Ansamblul de muzică veche „Codex”.
Întregul program al evenimentului, îl găsiți mai jos:

Vineri, 5 iulie, de la ora 21:00, în Piața Turnului, publicul se va bucura de un spectacol minunat oferit de Horia Brenciu Band, iar finalul ediției, în seara zilei de 6 iulie, de la ora 21:00, va fi fără îndoială o excepțională seară de operă, a cărei protagonistă va fi pietreanca Anda Louise Bogza, solistă a Operei de Stat din Praga. Ea va fi însoțită muzical pe scena „Vacanțelor” de orchestra Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, iar la pupitrul dirijoral se va afla Adrian Morar.


