Sari la conținutSari la navigareCaută
Vizitează Neamț

Căutări populare

Mergi direct la

Obiective turistice

Biserici catolice în Neamț

21 fotografii28 mai 2015

Înapoi la colecție

Documentele istorice atestă existența catolicilor pe teritoriul Moldovei încă din secolul al XIII-lea, când călugării dominicani creștinează pe cumanii așezați pe aceste meleaguri. În veacurile care au urmat, mulți catolici au migrat în Moldova din Transilvania, astfel încât în anul 1884 se înființează Episcopia romano-catolică de Iași.

În Neamț există o mare comunitate romano-catolică, în special în partea de est a județului: Decanatul de Roman are 18 parohii, iar unele dintre biserici au o vechime de peste un veac. Să le vizităm pe rând pe cele mai vechi dintre ele.. Biserica romano-catolică din Săbăoani, datează din anii 1894-1902, dar prima biserică de aici este menționată într-un document din anul 1741. Aceasta fusese construită din lemn, dar distrusă în anul 1831, a fost refăcută abia la jumătatea secolului al XIX-lea. La Săbăoani trăiesc și muncesc peste 9000 de credincioși romano-catolici, o comunitate mare, pentru care s-au construit, în timpuri mai apropiate încă două biserici. Prima bisericuță romano-catolică de la Adjudeni s-a construit din lemn, în anul 1776, deși primii catolici se stabiliseră aici de prin secolul al XV-lea. Următoarea biserică, tot din lemn, s-a construit în anul 1810, înlocuind-o pe cea anterioară. Prima biserică de zid s-a ridicat în Adjudeni în cursul anului 1875. Această biserică va fi modificată și mărită între anii 1927-1928, continuând să existe până în anii 1972-1974, când s-a construit o nouă biserică, peste cea veche, terminată în anul 1986, deoarece și aici există o comunitate mare, cu peste 5000 de credincioși romano-catolici.

La Tămășeni, comunitatea catolică este atestată de prin secolul al XVI-lea, dar prima biserică romano-catolică datează din anul 1646. Biserica n-a rezistat vremurilor, așa că o nouă biserică a început să se construiască în anul 1862 Aceasta a dăinuit până în anul 1977, după care a fost reclădită în întregime, așa precum arată astăzi. Comunitatea romano-catolică din satul Buruienești este atestată din secolul al XVIII-lea. De această localitate se leagă Tezaurul de monede de pe vremea lui Petru Mușat I, descoperit aici în anul 1985. O biserică din cărămidă a fost construită în anul 1864, dar a ars, fiind refăcută abia în anul 1937. La Pildești, comunitatea romano-catolică s-a format din emigranții transilvăneni veniți aici prin secolul al XVIII-lea. Biserica actuală (Adormirea Maicii Domnului), s-a construit între anii 1893 – 1900. Forma pe care o are astăzi se datorează reparațiilor, renovărilor și modificărilor ulterioare. La Roman comunitatea catolică este atestată de prin secolul al XV-lea, iar din anul 1991, municipiul Roman a devenit principalul centru de formare a călugărilor franciscani. Aici există un Institut Teologic de Grad Universitar și un Liceu Teologic Romano-Catolic (Sf. Francisc de Assisi), iar cei peste 5000 de credincioși se roagă în cele patru biserici construite în perioade recente.

Nu numai în zona Romanului există comunități catolice: pentru cei peste 4000 de credincioși romano-catolici din Piatra Neamț are loc o amplă reconstrucție a Bisericii Sfântul Iosif Muncitorul – primul centru parohial și decanal, situat în centrul orașului, cel de-al doilea fiind deschis într-unul din cartierele de locuințe.

Foto: Marius Chiriac

Mai multe din colecție

Deschide colecția