
Satul mănăstiresc de la Văratec este unul dintre cele mai mari sate de acest fel din țară și care, nu numai pentru vechimea caselor și chiliilor, face parte din patrimoniul nostru național. Satul este alcătuit din 180 de case, cu flori în curți și ceardacuri, respirând puritate. Căsuțele s-au grupat în jurul bisericilor pe măsură în care acestea au fost ridicate (biserica cu hramulNașterea Sfântului Ioan Botezătorul, 1817, biserica cu hramulSchimbarea la Față, 1847, biserica cu hramulAdormirea Maicii Domnului, 1882). În sat, ne spune maica stareță Stavrofora Iosefina Giosanu, sunt aproximativ 400 de măicuțe, care își duc traiul în rugăciune și muncă. Cea mai tânără măicuță are vârsta de 24 de ani, cea mai în vârstă are 96 de ani. Căsuțele monahale sunt modeste, cu pereții colorați în alb sau în albastru, au 2-3 camere, o bucătărie, sunt încălzite cu lemne, sunt dotate cu baie cu duș, si pot găzdui oaspeți. Cea mai nouă casă este construită în 2014. Mai toate casele cu o vechime care trece de o sută de ani sunt renovate! Măicuțele au în grija lor căsuțele, le renovează cu mijloace proprii, le întrețin curate. Curțile sunt impecabile. Așa după cum am aflat de la maica stareță, satul este în administrarea mănăstirii. Poate oferi adăpost celor care doresc să-și petreacă timpul în pacea, în tradițiile și obiceiurile neamului românesc care sunt păstrate cu credință, cum se cuvine, în acest loc plin de sfințenie. Cheltuielile de cazare peste noapte pentru pelerini sunt simbolice, mesele sunt specific mănăstirești, fără carne, preparate de măicuțe cu multă dragoste. Când vizitați mănăstirea Văratec, puteți opta pentru o minivacanță, care va fi cu siguranță, un popas de neuitat în satul mănăstiresc!
Foto: Marius Chiriac
Mai multe din colecție
Deschide colecția Stâni turistice în Neamț24 fotografii2015
Festivalul de Artă Populară “Lada cu zestre” ediția a X-a 201518 fotografii2015
Mănăstirea Petru Vodă18 fotografii2015
Pelerinaje la mănăstiri nemțene: de la Roman,Târgu Neamț, Durău9 fotografii2015
Biserici catolice în Neamț21 fotografii2015
Mănăstirea Almaș9 fotografii2015







