
Ca să vă faceți o idee ce este o stână turistică, unde vă invităm să vă petreceți un week end de neuitat, sau o mini vacanță de vis la o porție de sănătate. Aflați că o stână turistică, construită conform normelor europene, are fundația din ciment, la fel și adăposturile pentru oi, vaci, capre, porci. Construcția stânei are încăperi distincte (una pentru prepararea produselor din lapte, alta pentru depozitarea produselor finite) cu gresie, faianță, apă curentă, apă caldă și curent electric, chiuvete din inox, dispune de o cameră pentru cazarea ciobanilor, de grup social și cabină de duș și, de asemenea, de locuri de cazare pentru turiști cu tot confortul unei cabane. Aflate în plină dezvoltare, singurele stâni turistice din județul Neamț sunt la Farcașa, unde primăria și întreprinzătorii locali (stâna este o afacere de familie), se mândresc cu patru astfel de stâni pe care le-am vizitat. Sezonul de vizitare a stânelor începe la 1 iunie și se sfârșește prin octombrie. Să le luăm pe rând.
Stâna turistică Lunci-Stejaru, dintre toate cea mai accesibilă, este așezată la poalele Munților Bistriței, într-o poiană de la marginea satului Stejaru, la circa 3 km de centrul comunei Farcașa, într-un peisaj fermecător, în valea pârâului Stejaru. Se merge pe un drum forestier destul de bun pentru orice mașină. Am aflat acolo și o cabană foarte bine utilată pentru turiști (8 locuri), cu bucătărie la parter și living la etaj, iar lângă ea două iazuri pline cu păstrăvi. Există si loc de campare. Mâncarea o puteți prepara singuri sau puteți servi preparatele specifice (bio, desigur), oferite aiciː miel la proțap, sau miel jântuit, borș de miel, balmoș jântuit, păstrăv la hârzob, la grătar, sau afumat, sarmale cu urdă, plăcinte poale-n brâu, cu o savoare specială pe care n-o veți găsi nicăieri. Se pot organiza drumeții montane, partide de pescuit sau de vânătoare, focuri de tabără, etc. Pentru programări la stână, sunați la telefon 0744.182.093.
Stâna turistică Crucea Arsă, deschisă de 4 ani, se află situată la o altitudine de circa 1000 de metri pe vârful Fundoaia din Munții Stănișoarei, la circa 4 km de centrul comunei. Pentru drumul (off road – 2 km) care urcă până la stână pe un versant expus, cu inclinații de peste 30 %, trebuie o mașină 4×4. Se poate merge și pe jos. De aici, de sus, vedem panorama comunei Farcașa și înălțimile albastre ale munților. Priveliștile sunt încântătoare. Prezența stânei este semnalată de o imensă cruce, în locul bradului în care era o cruce și care a ars de la un trăsnet. Stâna este cea mai cunoscută din Farcașa și din județ. Pentru programări la stână, sunați la telefon 0762.280.95.
Stâna turistică Piciorul mare de pe vârful Piciorul Mareeste situată în Munții Stănișoarei (cota 1300m), la 8 km de centrul comunei. Se merge pe un drum off road (2,5 km). Stâna este una dintre cele mai mari din comună. Se poate vizita, pentru a face o comparație, stâna veche (sfârșitul secolului al XIX-lea), care se afla la cota 1400 m. Camparea e gratuită. Cei care vin se pot caza, deocamdată, la pensiune și apoi să urce pentru a petrece o zi la stână. Aici, se poate ajunge, bunăoară, pentru un pitoresc aparte, și călare sau cu șareta, ori cu mașini 4×4, care sunt puse la dispoziție gratuit. Se organizează drumeții montane către vârfurile Țifla, Razem, Cioatele, Hălăuca și Bivolul, pe care le știm din preumblările lui Calistrat Hogaș, plimbări off road cu mașina, plimbări cu caii sau cu șareta pe munte, mese festive cu produsele tradiționale, urmărirea drumului laptelui pân-ajunge-n farfurie, drumeții la cules de fructe de pădure și focuri de tabără. Pentru programări la stână, sunați la telefon 0742.529.613.
Stâna turistică Văcărie, aparținând de Asociația Apa rece-Frumosu, este cocoțată la cota 700 m, pe vârful Văcărie, din Munții Bistriței, la circa 4 km de centrul comunei. Drumul este off road în urcare pe 2 km, cu serpentine, pentru mașini 4×4. Priveliștile, care se pot admira chiar și de la fereastră spre ceilalți munți, asupra comunei Farcașa și a văii Bistriței, sunt deosebite. Administratorul stânei, ne spune căː “Oferim turiștilor care vin să petreacă cu noi o zi la stână, produsele noastre lactate, în camera de degustare, mese copioase cu brânzeturi și produse specifice cum ar fiː friptură de miel ori de porc la grătar, miel sau oaie la proțap, ciorbe și borșuri din miel, cum nu găsiți niciunde. Organizăm drumeții, ședințe de cules fructe de pădure, focuri de tabără. Turiștii pot campa gratuit. Pentru drumul of road transportul e gratuit. Vom asigura, începând cu luna septembrie, cazarea turiștilor în 3 camere duble, cu ferestre termopan, aici în acest peisaj care încântă ochii tuturor. Până atunci, pentru cei care ne vizitează, cazarea se poate face la pensiunea situată chiar la baza muntelui.” Pentru programări la stână, sunați la telefon 0741.796.702 sau 0722.343.193.
Foto: Marius Chiriac
Mai multe din colecție
Deschide colecția Festivalul de Artă Populară “Lada cu zestre” ediția a X-a 201518 fotografii2015
Mănăstirea Petru Vodă18 fotografii2015
Pelerinaje la mănăstiri nemțene: de la Roman,Târgu Neamț, Durău9 fotografii2015
Biserici catolice în Neamț21 fotografii2015
Mănăstirea Almaș9 fotografii2015
Muzeul Etnografic Nicolae Popa din Târpești12 fotografii2015






















