
Schitul Cerebuc din Judetul Neamt
Schitul Cerebuc
Schitul Cerebuc cu hramul Sfântul Proroc Ilie este un schit de călugări ce aparține de Mănăstirea de pe Muntele Ceahlău. Acesta a fost înființat pe locul unei mai vechi sihăstrii în anul 1614 iar ulterior a rămas în paragină și a fost reînființat în anul 1996. Schitul se află la 20 km de orașul Bicaz și aparține de satul Izvorul-Alb, Neamț. În prezent la schit viețuiesc 5 călugări, iar egumen este Protosinghel Gherontie Munteanu.
Această sihăstrie a jucat un rol important în menținerea tradiției isihastre de pe Muntele Ceahlău, mai ales în secolele XVIII-XIX, perioadă când s-au nevoit aici numeroși sihastri. Aceștia au menținut multă vreme toaca și clopotul de pe Ceahlău, dar și hramul tradițional de la 6 august păstrând astfel o legătură strânsă cu celelalte asezăminte monahale din zonă.
Sihăstria Cerebuc ajunge pe la începutul secolului XX în ruină și cu toate acestea credincioșii împreună cu un preot pentru a păstra tradiția acestor locuri, se adunau aici în fiecare an în data de 15 august pentru a sărbători hramul bisericii. De fiecare dată se făcea Sfânta Liturghie pe ruinele bisericii, precum și parastas la cimitir pentru pomenirea calugărilor.
7km
La Schitul Sfantul Ilie (Cerebuc) se poate ajunge parcurgand 7 km din drumul axial ce leagă Izvorul Muntelui de Durău.
Schitul Cerebuc, judetul Neamt
Începând cu anul 1995, frații protosingheli Munteanu, au reușit să pună bazele actualului schit Cerebuc cu ajutorul localnicilor care au donat terenul, apoi au construit o biserică și câteva chilii.
Actualul așezământ monahal este situat în Poiana Cerebuc, într-un loc de o frumusețe unică și cuprinde o biserica alături de câteva chilii. Biserica este construită din lemn și acoperită cu șindrilă. În interior pereții sunt împodobiți cu o pictură realistă deosebit de frumoasă, iar catapteasma este din lemn de stejar sculptat. Naosul are abside largi și profunde fiind luminat de câte o fereastră în partea de sud și în cea de nord. Pe naos este construită o turlă mare deschisă, de formă octogonală, luminată de patru ferestre.
La Schitul Sfantul Ilie (Cerebuc) se poate ajunge parcurgand 7 km din drumul axial ce leagă Izvorul Muntelui de Durău.
More on the same topic

Ethnographic museums, treasures of local history and traditions
Ethnographic museums are true treasures and expressions of love for traditions, folklore, and spirituality of the places, and so is the Ethnographic Museum Casa Bunicilor in the village of Mitocul Bălan, Crăcăoani commune.

The Story of the Seven Miraculous Icons of the Holy Virgin and Saint Anne from Neamț Land
Renowned not only for its beauty and historical significance but also called the “Jerusalem of Romanian Orthodoxy,” Neamț Monastery houses the miraculous icon of Virgin Mary with three hands…

Tazlău Monastery Ensemble has been restored using European Regional Development Fund (ERDF)
After six years of hard work, the project of “reviving” one of the most prestigious establishments of Voivode Stephen the Great, in Tazlău commune, finally came to completion.






