Mănăstirea Neamț – “Ierusalimul Ortodoxiei Române”
Prima atestare documentară a mănăstirii datează de la 1210. Potrivit documentelor, Petru Mușat a ridicat, pe locul unei vechi biserici de lemn un locaș de piatră în 1375, distrus la cutremurul din 1471. Între anii 1486 și 1497, Ștefan cel Mare, considerând imposibilă refacerea vechii biserici a ridicat o nouă biserică, cu hramul Înălțarea Domnului, un adevărat unicat arhitectural, de o eleganță și frumusețe deosebite. Absida altarului și naosul au fost pictate în ultima perioadă de domnie a lui Ștefan cel Mare, iar pronaosul și pridvorul închis, în vremea lui Petru Rareș, straturile vechii picturi din absida altarului și naos devenind vizibile după restaurarea din 2000. Biserica este și o importantă necropolă, aici fiind înmormântați voievozi, demnitari, dar și episcopi și stareți (Pimen, Siluan și Silvestru, sec. XIV; Sf. Paisie de la Neamț). În incinta mănăstirii se mai află un turn-clopotniță (ridicat de Alexandru cel Bun la începutul sec. XV). Mitropolitul Venianim Costache este cel care a finalizat lucrările la turnul-clopotniță, ridicând clopotele în încăperea din partea superioară a turnului, iar în încăperea unde se găseau inițial clopotele a amenajat Paraclisul Buna Vestire. Mitropolitul Venianim Costache finalizează, de asemenea, lucrările la chiliile din incinta mănăstirii, iar în partea de nord amenajează Paraclisul Adormirii Maicii Domnului. Între anii 1820 și 1830 a fost ridicată biserica, cu hramul Sf. Gheorghe, care în urma unor lucrări de restaurare (1956-1960) a fost demolată, fiind reconstruită în partea de est, între chilii. Bolnița și Paraclisul Sf. Ioan cel Nou de la Suceava au fost ridicate între anii 1843 și 1846.
Perioada de maximă înflorire a mănăstirii a fost în sec. XVIII-lea, când Sf. Paisie Velicikovski se stabilește la Neamț, împreună cu 60 de ucenici, unde desfășoară o intensă activitate cărturărească, traducând Filocalia în limba slavonă (tipărită la Moscova în 1793). Tot la Neamț ucenicii săi vor traduce sute de manuscrise filocalice în românește. Cei peste o mie de călugări, adunați în jurul starețului din toate țările ortodoxe, vor duce faima Mănăstirii Neamț în cele mai îndepărtate colțuri ale Rusiei, Bulgariei, Serbiei și în Sfântul Munte. În 1794, marele restaurator al tradiției isihaste filocalice de la Neamț trece la cele veșnice, fiind înmormântat în biserică. În cadrul mănăstirii au funcționat o școală de caligrafi, copiști și miniaturiști, o școală de sculptori și gravori, o tipografie (înființată de Venianim Costache la 1807, aflată și acum în funcțiune) și o bibliotecă ce deține peste 15000 de volume și peste 500 de manuscrise (cele mai vechi, din sec. XVII-XVIII), deosebit de importante pentru cultura românească. Muzeul mănăstirii, datând din 1916, păstrează catapeteasma din Paraclisul Cetății Neamț, un epitaf din 1821, cruci sculptate în lemn, câteva icoane pictate de Nicolae Grigorescu, diferite obiecte de cult și veșminte. Cel mai vechi manuscris care se păstrează la Mănăstirea Neamț este un Tetraevanghel scris pe pergament la finele veacului al XIV-lea. Multe altele, copiate și împodobite la Neamț, se păstrează în Biblioteca Academiei Române sau în alte biblioteci și muzee din țară și străinătate. Astfel, la Muzeul de Artă al României se păstrează renumitul Epitaf, realizat în 1437 de egumenul Silvan, iar Tetraevanghelul scris de Gavriil Uric în 1429 a ajuns tocmai dincolo de Canalul Mânecii, constituind una dintre piesele de referință ale Bibliotecii Bodleyana din Oxford.
În incinta cimitirului se află Biserica Sf. Ioan Bogoslovul (sec. XIX), iar la subsolul ei se găsește o gropniță care păstrează oseminte ale călugărilor care au viețuit aici. Lângă mănăstire funcționează un seminar teologic.
La Mănăstirea Neamț se găsesc și sunt venerate moaștele „Sfântului necunoscut de la Neamț”, capul Sf. Simeon „din Muntele Minunat”, cât și icoana Maicii Domnului cu Pruncul de la Neamț (sec. VII). La începutul sec. al XX-lea a venit la Neamț Sf. Ioan Iacob Hozevitul, ale cărui sfinte moaște întregi se află la Mănăstirea Sf. Gheorghe din pustiul Hozeva.
În martie 1855, domnitorul Grigore Ghica semnează “ofisul” de înființare a unui Seminar la Mănăstirea Neamț, instituție de recunoscut prestigiu, cu o remarcabilă contribuție la buna pregătire a atâtor generații de intelectuali și preoți.
XIX), iar la subsolul ei se găsește o gropniță care păstrează oseminte ale călugărilor care au viețuit aici.
Galerie foto:
