Ruta patrimoniului medieval – Mărturii Ștefaniene în județul Neamț

Tradiția spune că obștea monahală de la Tazlău s-a constituit înainte de menționarea documentară din 1458. Este ctitorie a lui Ștefan cel Mare, ridicată între anii 1496 și 1497, pe locul unei mai vechi biserici de lemn construite de Alexandru cel Bun, fiind una dintre cele mai frumoase ctitorii ale voievodului. Biserica „Nașterea Maicii Domnului” are un plan triconic cu sânurile laterale rotunjite dar de mici dimensiuni în comparație cu absida alungită a altarului. Decorația exterioară se bazează pe desfășurarea a două rânduri de ocnițe aflate sub cornișă și a unui rând de firide alungite care înconjoară biserica pe toată înălțimea fațadelor. La împodobirea fațadelor s-a folosit și ceramică smălțuită, frecventă în epoca lui Ștefan cel Mare. Sistemul de boltire este cel întâlnit la majoritatea ctitoriilor lui Ștefan cel Mare, individualizîndu-se, totuși, prin elevația îndrăzneață a turlei. Biserica este înconjurată de ziduri groase de piatră. Intrarea se arcuiește sub turnul-clopotniță. Pridvorul a fost adăugat de Alexandru Lăpușneanu în 1596. Ușa din pridvor, alcătuită din plăci de arin cu sculpturi florale și cu stemă a țării concepută în stil renascentist în partea superioară, se află expusă la Muzeul de Istorie din Piatra Neamț. În 1711 biserica a fost închinată de Constantin Mavrocordat Muntelui Sinai. Pictura bisericii a fost refăcută în 1859. În 1879 a fost mistuită de un incendiu și refăcută ca biserică parohială în 1895. A revenit la statutul de mănăstire în 1990. În 2008 a fost canonizat Sf. Cuvios Chiriac de la Tazlău, al cărui mormânt se află în pridvorul bisericii. În preajma mănăstirii se găsește Casa memorială a scriitorului I. I. Mironescu.

Între anii 1468-1475 a fost construită Curtea Domnească de către Ștefan cel Mare, având rol administrativ la nivelul ținutului Neamț. Primul document care vorbește despre curțile domnești datează din 1491. Curtea, ale cărei galerii din subsol se pot vedea sub Liceul Petru Rareș din vecinătate, a determinat construirea bisericii, și, ca o necesitate pentru biserică, a fost construit turnul de clopotniță, unul din simbolurile orașului Piatra Neamț, încă din cele mai vechi timpuri. Drumul de acces dintre Biserica Sfântul Ioan și Curtea Domnească, a fost săpat în anul 1878, și pentru a se deschide strada Ștefan cel Mare, s-a dărâmat zidul de Est și cel de Nord-Vest, și odată cu acestea și poarta de intrare de la biserică. O imagine a Curții Domnești este păstrată într-o stampă rămasă de la Gheorghe Asachi, din 1847. Curtea Domnească este bine delimitată de ziduri și se întinde pe o suprafață întinsă, iar poarta de intrare apare în partea de Nord-Est, unde se situează în acest moment „Muzeul de Arta Eneolitica Cucuteni Piatra-Neamț“. Biserica Domnească "Sf. Ioan Botezătorul" a fost zidită în anii 1497-1498, după cum rezultă din pisania din stânga ușii de la intrare: „Binecinstitorul și de Hristos iubitorul Io Ștefan voievod, a început și a zidit și a săvârșit acest hram în numele Nașterii cinstitului și slăvitului prooroc Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul, întru rugă sieși și doamnei sale Maria și prea iubitului lor fiu Bogdan voievod, care a început a se zidi în anul 7005 (1497) iulie 15 și s-a săvârșit în anul 7006 (1498) iar al domniei sale al 40 și doilea curgător, luna noiembrie, 11 zile.“ Un alt important document pentru Biserica Sf. Ioan Domnesc, este Evanghelia din 1502, aflată la Muzeul Național de Istorie al României, care are următoarea inscripție: „Binecredinciosul Ștefan Voievod cu Mila lui Dumnezeu, domn al Țării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, din dragoste către Mormântul lui Iisus Hristos, din râvnă și sârguință, am dat de s-a scris și ferecat acest Tetraevanghel și l-am dat pentru pomenirea sa și a Domniei sale Maria și fiului lor, la Biserica Curților care este pe Bistrița, unde este hramul Nașterea Cinstitului, Slăvitului Prooroc Ioan, în anul domniei noastre al 46-lea și s-a săvârșit cu mâna mult păcătosului Ieromonah Spiridon din mănăstirea Putna, 7010, iunie 24”. Construcția măsoară 25,90 m în lungime, 8,10 m în lățime în dreptul pronaosului, având o înălțime de 11,30 m (până la streașină), fiind unul dintre cele mai valoroase edificii al Ansamblului arhitectural din epoca lui Ștefan cel Mare. Împreună cu cele de la Borzești și Războieni, această biserică se distinge prin structurarea interioară aparte, prin forma și stilul rafinat care se formează și care se va numi stil moldovenesc. Caracteristică tipului constituit la sfârșitul secolului al XV-lea, biserica este o îmbinare între construcțiile cu plan dreptunghiular și bolți semicilindrice și cele cu plan trilobat și turlă pe naos. Dar în același timp, prin cele două nișe laterale ale naosului se anticipează unele rezolvări arhitecturale ale veacului următor, ce vor deveni reprezentative în cazul bisericilor de la Arbore, Reuseni și Dobrovăț. Biserica păstrează mai multe obiecte valoroase, între care o icoană semnată de pictorul Constantin Stahie, „Domnul Hristos binecuvântând Sfântul Potir“, Biblia de la Blaj (1795), Pidalionul de Neamț (1854), Evanghelia de la Sibiu (1854). În cadrul Curții Domnești, o prezență aparte o reprezintă ceea ce se numește „Turnul lui Ștefan cel Mare“, unul din simbolurile orașului Piatra Neamț. Turnul-clopotniță este amplasat la nordvest de biserica "Sf. Ioan". El s-a păstrat destul de bine, fără modificări importante care să-l îndepărteze de forma sa inițială. Mult mai elegant, mai bine proporționat și mai bogat în detalii valoroase de arhitectură față de cel ridicat de Ștefan cel Mare la Mănăstirea Bistrița sau la Botoșani, turnul din Piatra-Neamț a fost construit la un an după sfințirea bisericii, fapt consemnat în pisania de pe zidul estic: „Io Ștefan voievod, din mila lui Dumnezeu domn al țării Moldovei, fiul lui Bogdan voievod, a zidit această clopotniță împreună cu doamna sa Maria, fiica lui Radu voievod, și cu prea iubitul lor fiu Bogdan voievod, în anul 7007 (1499), iar al domniei sale anul al 43-lea curgător, octombrie 28.“ Turnul este o prismă înaltă, cu latura de 5,80 m, de secțiune pătrată până la înălțimea de 7 m (deasupra catului al II-lea), și care prin ieșirea muchiilor devine octogonală, cu laturile neegale, muchiile prismei pătrate prelungindu-se pe teșituri, pe o înălțime de câțiva metri, cu câte un contrafort, ca la toate turnurile de acest fel - care au servit și ca loc de refugiu și apărare împotriva atacurilor vrăjmașilor. Construcția este executată din piatră brută străbătută cu câteva brâie de cărămidă. Muchiile prismei și contraforții, din piatră fățuită. Pe fețele netede ale blocurilor de pe colțuri se mai păstrează pe alocuri discurile mici de teracotă smălțuită și colorată care astupă găurile lăsate de cleștii cu care au fost ridicate pietrele pe schelă, îmbogățind totodată decorul fațadei. Încăperea de la nivelul solului, boltită cu un semicilindru, este izolată. Parterul, cu boltă semicilindrică și cu două ferestre mici în pereții de sud și vest, are intrare directă, pe latura de miazăzi. Accesul la primul cat se făcea printr-o scară mobilă (azi înlocuită cu una metalică), iar de aici mai sus, până la camera clopotelor, pe o scară interioară fixă. În 1957 George Călinescu scria: „Un turn zvelt, octogonal, pe soclu patrulater, apără ca o suliță această mică fortăreață“. Camera clopotelor reține atenția prin urmele arcelor de susținere și pandantivii de colț, ceea ce ne duce cu gândul la o boltă semisferică. Astăzi în camera clopotelor se găsesc patru clopote: cel mare, din secolul al XVII-lea, cu o sonoritate unică, altul din secolul al XIX-lea, iar celelalte două sunt turnate în anul 1979, la Târgu Neamț, de către meșterul Damian. Pe la jumătatea veacului XIX se face supraînălțarea turnului, peste ultimul nivel medieval creându-se o încăpere pentru "păzitorii de foc". Într-o stampă executată de Gh. Asachi în 1847 foișorul nu se observă, dar se știe că el exista deja în 1861, an în care s-a deschis o listă de subscripție publică pentru achiziționarea și montarea în vârful turnului a unui orologiu de mari dimensiuni. Primul ceas se pare că a fost adus de la Viena și montat în anul 1861. Pe de altă parte se spune că în ocnița din peretele de est a turnului a existat o tăbliță care cuprindea date despre construcția foișorului și așezarea ceasului public. Pe tăbliță apărea următoarea însemnare „Ceasul din acest turn a fost donat de Vasile Miteanu, în memoria moșului său Nicolae Gridov în anul 1890“. Unele surse indică faptul că orologiul din Turnul lui Ștefan cel Mare a fost fabricat într-un atelier din Viena, în anul 1888.

A fost ctitorită de Ștefan cel Mare la 20 de ani după bătălia de la Valea Albă, din 1476. Pisania mănăstirii păstrează dramatismul faptului istoric care a dus la construirea acesteia: „În zilele binecinstitorului și de Hristos iubitorului Domn, Io Ștefan Voievod, din mila lui Dumnezeu Domn al Țării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, în anul 6984 (1476), iar al domniei sale anul 20 curgător, s-a ridicat puternicul Mahomed, împăratul turcesc, cu toate forțele sale răsăritene, și încă și Basarab Voievod, poreclit Laiotă, a venit cu el, cu toată țara sa basarabească. Și au venit să prade și să ia Țara Moldovei. Și au ajuns până aici, la locul numit Pârâul Alb. Și noi, Ștefan Voievod, cu fiul nostru Alexandru, am ieșit înaintea lor aici și am făcut mare război cu ei, în luna iulie 26. Și cu voia lui Dumnezeu au fost înfrânți creștinii de către păgâni. Și au căzut acolo mulțime mare de ostași ai Moldovei. Atunci și tătarii au lovit Moldova din ceea parte. De aceea, a binevoit Io Ștefan Voievod, cu buna sa voință a zidit această casă în numele arhistratigului Mihail și întru rugă sieși și Doamnei sale Maria, și fiilor săi Alexandru și Bogdan și pentru amintirea și întru pomenirea tuturor dreptcredincioșilor creștini care s-au prăpădit aici. În anul 7004 (1496), iar al domniei sale anul 40 curgător, în luna noiembrie 8.“ Biserica este construită din piatră și cărămidă, respectând arhitectura bisericilor lui Ștefan cel Mare. La exterior este ornamentată cu cărămizi smălțuite și discuri policrome cu bumbi centrali. Biserica "Sf. Voievozi" are un plan dreptunghiular, asemănându-se cu bisericile ștefaniene de la Piatra Neamț și Borzești. Absida altarului este poligonală pe interior și semicirculară pe exterior, fiind acoperită de nouă firide alungite. Pereții bisericii sunt susținuți de două contraforturi așezate oblic la punctul de încheiere a absidei cu pereții naosului și de un picior de contrafort sub fereastra altarului. Acoperișul bisericii este în patru ape, cu pante repezi și streașină largă. Sub cornișă se află două rânduri de ocnițe, două din rândul de sus corespunzând uneia din rândul de jos. De-a lungul edificiului, se află o decorație formată din cărămizi smălțuite și discuri policrome cu bumbi. Lăcașul de cult este iluminat în interior prin cinci ferestre: două ferestre în pronaos (una în peretele sudic și una în cel vestic), având dimensiuni mari și ornamente gotice în arc frânt, două ferestre în naos și una în axul absidei altarului. Ultimele trei ferestre au dimensiuni mici, înguste, cu rame de baghete încrucișate la colțuri. Mai exista inițial și o fereastră pe latura nordică a pronaosului, care a fost astupată complet. În interior, biserica este împărțită în cele trei încăperi tradiționale: pronaos, naos și altar. Ușa de intrare în biserică se află pe latura sudică a pronaosului și este decorată cu chenare de muluri în arc frânt. Pronaosul este acoperit cu două calote sferice, despărțite printr-un arc dublou. Între pronaos și naos se află un perete despărțitor; portalul de intrare are un chenar dreptunghiular cu baghete încrucișate. Naosul are o cupolă sprijinită pe patru arce piezișe. Altarul nu are diaconicon și proscomidiar, ci două nișe mici săpate în perete. Mănăstirea a fost concepută ca un adevărat mausoleu, adăpostind osemintele eroilor moldoveni căzuți în lupta din 1476. În biserică se găsesc două icoane făcătoare de minuni, reprezentând pe Maica Domnului și pe Sfânta Ana.

Cetatea Neamț face parte din categoria monumentelor medievale de valoare excepțională din România. Construită în timpul lui Petru Mușat, în perioada 1375-1391, așezată aproape de vârful cel mai înalt al Culmii Pleșului, este una dintre cele mai bine întărite cetăți de care a dispus statul medieval moldovenesc. Momentul sosirii lui Ștefan cel Mare la cetate după Bătălia de la Valea Albă (1476) este prezentat de poetul Dimitrie Bolintineanu în poemul "Muma lui Ștefan cel Mare" (1857). Poezia începe cu versurile următoare: "Pe o stâncă neagră, într-un vechi castel,/Unde cură-n vale un râu mititel". Într-o noapte domnitorul bate la poarta cetății, cerând să fie primit înăuntru pentru că este rănit și urmărit de turcii care i-au zdrobit oastea. Mama domnitorului, aflată în cetate, refuză să-i deschidă spunându-i străinului următoarele:

„Dacă tu ești Ștefan cu adevărat, Nu poți ca să intri cu a mea voință.

Prima atestare documentară a mănăstirii datează de la 1210. Potrivit documentelor, Petru Mușat a ridicat, pe locul unei vechi biserici de lemn un locaș de piatră în 1375, distrus la cutremurul din 1471. Între anii 1486 și 1497, Ștefan cel Mare, considerând imposibilă refacerea vechii biserici a ridicat o nouă biserică, cu hramul Înălțarea Domnului, un adevărat unicat arhitectural, de o eleganță și frumusețe deosebite. Absida altarului și naosul au fost pictate în ultima perioadă de domnie a lui Ștefan cel Mare, iar pronaosul și pridvorul închis, în vremea lui Petru Rareș, straturile vechii picturi din absida altarului și naos devenind vizibile după restaurarea din 2000. Biserica este și o importantă necropolă, aici fiind înmormântați voievozi, demnitari, dar și episcopi și stareți (Pimen, Siluan și Silvestru, sec. XIV; Sf. Paisie de la Neamț). În incinta mănăstirii se mai află un turn-clopotniță (ridicat de Alexandru cel Bun la începutul sec. XV). Mitropolitul Venianim Costache este cel care a finalizat lucrările la turnul-clopotniță, ridicând clopotele în încăperea din partea superioară a turnului, iar în încăperea unde se găseau inițial clopotele a amenajat Paraclisul Buna Vestire. Mitropolitul Venianim Costache finalizează, de asemenea, lucrările la chiliile din incinta mănăstirii, iar în partea de nord amenajează Paraclisul Adormirii Maicii Domnului. Între anii 1820 și 1830 a fost ridicată biserica, cu hramul Sf. Gheorghe, care în urma unor lucrări de restaurare (1956-1960) a fost demolată, fiind reconstruită în partea de est, între chilii. Bolnița și Paraclisul Sf. Ioan cel Nou de la Suceava au fost ridicate între anii 1843 și 1846.

Perioada de maximă înflorire a mănăstirii a fost în sec. XVIII-lea, când Sf. Paisie Velicikovski se stabilește la Neamț, împreună cu 60 de ucenici, unde desfășoară o intensă activitate cărturărească, traducând Filocalia în limba slavonă (tipărită la Moscova în 1793). Tot la Neamț ucenicii săi vor traduce sute de manuscrise filocalice în românește. Cei peste o mie de călugări, adunați în jurul starețului din toate țările ortodoxe, vor duce faima Mănăstirii Neamț în cele mai îndepărtate colțuri ale Rusiei, Bulgariei, Serbiei și în Sfântul Munte. În 1794, marele restaurator al tradiției isihaste filocalice de la Neamț trece la cele veșnice, fiind înmormântat în biserică. În cadrul mănăstirii au funcționat o școală de caligrafi, copiști și miniaturiști, o școală de sculptori și gravori, o tipografie (înființată de Venianim Costache la 1807, aflată și acum în funcțiune) și o bibliotecă ce deține peste 15000 de volume și peste 500 de manuscrise (cele mai vechi, din sec. XVII-XVIII), deosebit de importante pentru cultura românească. Muzeul mănăstirii, datând din 1916, păstrează catapeteasma din Paraclisul Cetății Neamț, un epitaf din 1821, cruci sculptate în lemn, câteva icoane pictate de Nicolae Grigorescu, diferite obiecte de cult și veșminte. Cel mai vechi manuscris care se păstrează la Mănăstirea Neamț este un Tetraevanghel scris pe pergament la finele veacului al XIV-lea. Multe altele, copiate și împodobite la Neamț, se păstrează în Biblioteca Academiei Române sau în alte biblioteci și muzee din țară și străinătate. Astfel, la Muzeul de Artă al României se păstrează renumitul Epitaf, realizat în 1437 de egumenul Silvan, iar Tetraevanghelul scris de Gavriil Uric în 1429 a ajuns tocmai dincolo de Canalul Mânecii, constituind una dintre piesele de referință ale Bibliotecii Bodleyana din Oxford. În incinta cimitirului se află Biserica Sf. Ioan Bogoslovul (sec. XIX), iar la subsolul ei se găsește o gropniță care păstrează oseminte ale călugărilor care au viețuit aici. Lângă mănăstire funcționează un seminar teologic. La Mănăstirea Neamț se găsesc și sunt venerate moaștele „Sfântului necunoscut de la Neamț”, capul Sf. Simeon „din Muntele Minunat”, cât și icoana Maicii Domnului cu Pruncul de la Neamț (sec. VII). La începutul sec. al XX-lea a venit la Neamț Sf. Ioan Iacob Hozevitul, ale cărui sfinte moaște întregi se află la Mănăstirea Sf. Gheorghe din pustiul Hozeva. În martie 1855, domnitorul Grigore Ghica semnează "ofisul" de înființare a unui Seminar la Mănăstirea Neamț, instituție de recunoscut prestigiu, cu o remarcabilă contribuție la buna pregătire a atâtor generații de intelectuali și preoți.