Comori sătești – Biserici vechi de lemn din județul Neamț

A fost construită la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Pe temelia joasă din piatră și talpa de stejar sunt ridicați pereții din bârne de brad, încheiați în coadă de rândunică, în prezent acoperite cu lambriu de scândură – în partea de jos și draniță – în rest, inclusiv la pereții turnuluiclopotniță, de deasupra pridvorului. În interior, pereții etalează frumusețea naturală a bârnelor, în special la bolțile sub formă de calotă, din naos și pronaos. Acoperișul bisericii este mai scund, învelit cu tablă nouă, ca și acoperișul înalt al turnului – de influență ardelenească. Interesant este că acoperișul pridvorului și naosului este perpendicular pe axul longitudinal al bisericii, asemănător celui de la biserica Buna Vestire de pe Cozla-Piatra Neamț. Planul triconc, se încadrează în caracteristicile specifice bisericilor moldovenești din secolul al XVIII-lea.

Domnul Moldovei Petru Rareș a ridicat, pe malul drept al Bistriței, în prima jumătate a secolului al XVI-lea, o bisericuță de lemn cu o tâmplă mică din care s-au păstrat doar câteva icoane. Ulterior, Alexandru Lăpușneanu a dăruit bisericii terenul din jur, iar după distrugerea ei, din anul 1600, Ieremia Movilă a construit biserica actuală, înzestrând -o cu icoane și un iconostas nou - danii continuate și de următorii voievozi moldoveni. Schitul de maici de la Văleni reprezintă cea mai veche și cea mai importantă biserică de lemn din Ținutul Neamț și a doua din Moldova, după bisericuța de la Putna – Suceava. Valoarea acestei vechi biserici constă în simplitatea și sobrietatea formei, în perfecțiunea și originalitatea tehnicilor de construcție, dar mai ales, în „comoara de artă medievală”, realizată aici. Pentru toate aceste calități excepționale este declarată monument istoric și de arhitectură populară religioasă.

Planul arhaic de navă este compus din pronaos, naos și altarul pentagonal decroșat, la care s-a adăugat pridvorul (1924). Pereții împletiți cu măiestrie din bârne groase de brad sunt protejați de streașina largă a acoperișului simplu, învelit cu draniță. Sobrietatea formei este puțin compensată de măiestria execuției și realizarea unui decor discret, crestat cu minuțiozitate, pe ancadramentele ușilor și ferestrelor și pe spătarele stranelor, în compoziții bogate de cruci, rozete, stele, funii răsucite, zimți, vrejuri, flori. Numai că timpul a șters mare parte din frumusețea compozițiilor ornamentale, care în prezent se disting cu mare greutate, doar la o fereastră și la ușă.

A fost construită în anul 1752, într-o poiană din mijlocul pădurii, de către credincioșii unei mici comunități, păstrând până în prezent, toate particularitățile vechi. Doar planul inițial a fost dezvoltat, prin includerea pridvorului în spațiul îngust al pronaosului și atașarea altui pridvor, în continuare spre vest, turnul-clopotniță scund menținându-se deasupra vechiului pridvor. Este una dintre cele mai reprezentative și mai frumoase biserici moldovenești de lemn, motiv pentru care a fost declarată monument istoric și de arhitectură populară religioasă. A fost construită în anul 1752, într-o poiană din mijlocul pădurii, de către credincioșii unei mici comunități, păstrând până în prezent, toate particularitățile vechi. Doar planul inițial a fost dezvoltat, prin includerea pridvorului în spațiul îngust al pronaosului și atașarea altui pridvor, în continuare spre vest, turnul-clopotniță scund menținându-se deasupra vechiului pridvor.

Este una dintre cele mai reprezentative și mai frumoase biserici moldovenești de lemn, motiv pentru care a fost declarată monument istoric și de arhitectură populară religioasă. Iconostasul bisericii, sculptat cu vrejuri și flori a fost pictat în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea si repictat ulterior.

Construită inițial în satul Muncel în 1783, biserica a fost strămutată în noul sat Corni, la 1854, deoarece biserica din vechiul sat fusese dusă în Bordea. Ea se înscrie în stilul moldovenesc al bisericilor de lemn, specific secolului al XVIII-lea, cu planul triconc. Pridvorul, deschis inițial era o podoabă a bisericii, împodobit cu arcade frumos profilate și stâlpi sculptați în torsadă, dintre care, doar parțial se mai pot vedea în interior, fiind încastrați în peretele de lemn tencuit și văruit. Deasupra pridvorului se ridică turnul-clopotniță de formă pătrată cu acoperiș piramidal, dar la intrarea în incintă se află un turn-clopotniță mai nou. Intrarea în pronaos se face prin ușa originară, durată din blăni de stejar, cu feroneria și încuietoarea veche, cu ancadramentul masiv, decorat cu un brâu gros în relief. Naosul este acoperit cu o boltă semicilindrică și lărgit cu două abside pătrate. Altarul are absida pentagonală, decroșată, cu pereții văruiți, ca și întregul interior. Ridicată pe temelie de piatră, cu pereții din bârne de stejar, acoperiți în prezent cu lambriu de lemn, ce imită zidul de cărămidă și vopsit în roșu închis, are acoperișul mai scund, cu streșini foarte largi, cu console late, de forma unor aripi drepte, cu un vârf crestat în mici capete de cai.

ACEASTĂ SFÂNTĂ BISERICĂ AM FĂCUT EU LICU TATSU LA 7291, ADICĂ LA ANUL LUI HRISTOS 1784 Iconostasul bisericii de la Corni, datând probabil din prima jumătate a sec. al XIX-lea, este o piesă de mobilier religios cvasi somptuoasă. Ea amintește, prin decorația sculptată ajur și aurită, de tradiția tâmplelor din Moldova din sec. al XVIII-lea. Pictura este și ea lucrarea unui zugrav ancorat în maniera post-bizantină, care se regăsește – în pragul erei moderne a artei românești – doar în mediul rural. Execuția artistică, dovedește, însă, că zugravul a câștigat respectul comanditarilor prin acuratețea compozițiilor, siguranța desenului și grația manierei sale.

BISERICA SCHIMBAREA LA FAȚĂ, SCHITUL SIHLA - MĂNĂSTIREA SIHĂSTRIA Într-o zonă izolată, în inima pădurii și în sălbăticia stâncilor, se află Schitul Sihla, cu o veche și interesantă istorie. Locurile ascunse și liniștite au fost preferate de numeroși pustnici, între care cea mai renumită a fost Teodora, trecută în rândul sfinților, pentru evlavia și dăruirea sa. În apropierea peșterii, unde mulți ani s-a nevoit această sfântă și sub o stâncă uriașă, era o biserică veche, înlocuită în anul 1763 de Ioniță Aga Cantacuzino-Pașcanu, cu bisericuța actuală, construită dintr-un brad. Micul lăcaș de rugăciune are formă de navă, fără pridvor și turn-clopotniță, cu intrarea direct în naos, prin nord-vest, fără abside și altarul cu absidă puțin decroșată. Pereții îmbrăcați cu scândură, vopsită verde, acoperișul sprijinit pe console în formă de aripi, retrase în trepte, este învelit cu draniță în coadă de rândunică. Bolțile semicilindrice sunt sprijinite pe bârne în trepte și nervuri curbe pe mijloc. Această bisericuță are caracter de unicat, prin amplasarea sub o stâncă uriașă, dimensiunile foarte mici, forma arhaică, pictura valoroasă și istoria ei.

Sobrietatea și austeritatea induse de spiritualitatea spațiului îngust al bisericii Schimbarea la Față au determinat forma simplă a iconostasului, prevăzut cu o singură ușă diaconească și icoanele împărătești laterale rabatate. Lipsită de sculptura decorativă, catapeteasma prezintă, în afara registrului icoanelor împărătești, trei frize de icoane – prăznicare, cu apostoli și profeți – și crucea Răstignirii cu moleniile. Pictate pe la mijlocul sec. al XIX-lea sau în a doua jumătate a acestui veac, icoanele sunt realizate în „noul” stil pseudo-realist de influență occidentală, care pătrunsese și în arta religioasă românească.

La 4 km de Mănăstirea Neamț, într-o poiană frumoasă de munte, pe locul vechii bisericuțe a lui Chiriac (sec. XV), ieromonahul Pahomie, originar din Transilvania, a întemeiat un schit de călugări, la 1715, ridicând o biserică în stilul bisericilor moldovenești de lemn, specifice secolului al XVIII-lea, dar cu unele influențe rusești, exprimate prin cele trei turle mari, învelite cu tablă și acoperișul în formă de clopot, plus modul de construire a bolților. Pe o temelie înaltă din piatră au fost ridicați pereții din bârne de stejar, îmbrăcați în exterior cu scândură, vopsită alb, cu rosturi gri, cu un brâu ornat la mijloc. În interior, pereții au fost tencuiți și pictați, în urmă cu 25- 30 de ani. În pomelnicul, scris de ierei Ursu Zugrav sunt menționați ctitorii și contributorii acestei biserici. Prin îmbinarea tradiției moldovenești cu elemente și stiluri împrumutate de la bisericile rusești a rezultat o biserică cu interesante particularități constructive și decorative, de mare valoare artistică, declarată monument istoric.

Planul triconc, cu pridvorul de lățimea navei; pronaosul îngust, cu o boltă tip „a vela”, despărțit de naos printr-un perete format din trei arcade, sprijinite pe stâlpi profilați în formă de liră; naosul cu abside largi pentagonale, acoperit cu o calotă octogonală, străpunsă de o turlă; altarul cu absida pentagonală. Pictura bisericii datează din deceniul VIII al secolului trecut.

A fost construită în anul 1807, pe locul unei vechi capele, de către ardelenii veniți de peste munți, printre care și bunicul David Creangă, care-și doarme somnul de veci în acest cimitir. Actuala biserică a suferit multe modificări de plan: la nava inițială, compusă din naos și altar, cu intrarea directă, printr-o ușă din blăni de stejar (existentă încă), s-a adăugat un pronaos mare, mai lat decât nava; un pridvor inițial deschis, dispus în partea de sud și frumos decorat cu arcade și stâlpi strunjiți (existent dar nefuncțional și închis cu pereți și ferestre), plus un al doilea pridvor, amplasat spre vest, cu un acoperiș în două trepte. De asemenea, un frumos iconostas a fost realizat încă din anul 1841, apoi între naos și pronaos a fost suspendat un cafas, în care se urcă pe o scară interioară de lemn, pereții din bârne sunt îmbrăcați în exterior în lambriu de lemn, vopsit alb, iar în interior sunt tencuiți și pictați (1990), în plus pe acoperiș au fost construite trei turle înalte. Toate aceste completări au dublat spațiul bisericii și l-au modernizat, dar au îndepărtat lăcașul de la specificul bisericilor moldovenești de lemn, apropiindu-l de stilul bisericilor de zid. Meșterii dulgheri s-au întrecut în lucrul lemnului, cioplind și crestând uși, stâlpi, arcade, bolți, strane, console și alte podoabe ale bisericii, creând forme frumoase, în care și-au pus toată bogăția sufletului, priceperea minții și măiestria mâinilor.

Iconostasul, datat în 1841, este un interesant caz de mobilier religios de artă în stil eclectic, preponderent neoclasic, adaptat unei biserici de lemn din mediul rural. Pictorul era un cunoscător al noului stil din arta religioasă a veacului al XIX-lea, orientată spre maniera occidentală. Iconografia rămâne însă ancorată în temele și compozițiile picturii post-bizantine, aceasta fiind o exigență a comanditarului eclesiastic, chiar și la mijlocul secolului.

Situată pe malul pârâului Farcașa, biserica a fost construită, în anul 1774, de trei călugări, pe plan triconc, cu pridvorul bogat decorat, pronaosul cu peretele vestic drept, naosul cu absidele laterale mici, pentagonale și altarul cu absida trapezoidală. Acoperișul înalt, învelit cu draniță este dominat de turnul-clopotniță, cu foișorul decorat cu arce similare cu cele de la pridvor, care completează armonia generală, fiind un element de influență ardelenească. Păstrarea bisericii în bune condiții se datorează restaurării ei radicale din anul 1951.

Armonia proporțiilor, silueta zveltă a formei, bogăția decorului și amplasarea lui pe părțile vizibile sunt calitățile exepționale ale acestui frumos monument istoric.

Ridicată pe malul pârâului Bistricioara, la poalele Muntelui Ceahlău, în anul 1775, de către credincioșii localnici și cei veniți din Ardeal, această biserică se încadrează în stilul arhitectonic moldovenesc, împrumutând forma acoperișului cu două trepte de la bisericile ardelenești, asemănător cu cel al bisericii Sf. Ana din satul Ceahlău, situată în apropiere. Are o formă simplă și sobră, cu pereții îmbrăcați cu scânduri, iar pridvorul adăugat la începutul secolului al XX-lea are un acoperiș scund, fără turn-clopotniță deasupra. Deosebită este împrejmuirea incintei, zidită cu piatră de râu. Pictura, zugrăvită direct pe bârnele interiorului, decorează doar parțial pronaosul, amintind în mod frapant de pictura bisericii de la Răpciuni, care se evidențiază prin expresivitate. Sistemul de boltire este deosebit.de reușit. Bolțile din pronaos și din absidele naosului sunt tăvănite, cu marginea vălurată, cea din altar este unghiulară, iar bolta naosului este sub formă de calotă, compusă din triunghiuri sprijinite pe nervuri de lemn, unite într-o cheie de boltă. Aici totul este învăluit în armonia și căldura, conferite de frumusețea naturală a lemnului și perfecțiunea tehnică, creată prin măiestria meșterilor lemnari.

Judecata de Apoi este singura pictură care împodobește pereții bisericii din Bistricioara. Compoziția reproduce aproape în detaliu pictura bisericii din Răpciuni, ceea ce conduce la presupunerea că Judecata de la Bistricioara a fost realizată la scurt timp după cea de la Răpciuni, posibil de același meșter sau de un zugrav din anturajul primului. De data aceasta, însă, atenția privitorului este dirijată în mod egal spre cele trei registre ale Judecății propriu-zise: cel superior, unde Iisus este asistat de avocații omenirii, Maica Domnului și de Sf. Ioan Botezătorul, îngenunchiați la picioarele tronului Judecătorului suprem, registrul median, cu cetele drepților și păcătoșilor, despărțite de secvența disputării sufletului de către înger și diavoli, în sfârșit, nivelul inferior, cu înfricoșătoarea înfățișare a iadului, unde trupurile păcătoșilor sunt muncite de diavoli. Imaginea raiului, pe peretele vestic, prezintă în jumătatea inferioară un zid canelat și poarta către care se îndreaptă ceata drepților, conduși de Sf. Petru, iar în partea superioară un peisaj paradisiac în care sălășluiesc patriarhii Avraam, Isaac și Iacov, așteptând să primească sufletele celor buni; această parte a compoziției Judecății contrastează cu imaginea alăturată prin calmul și atmosfera serenă pe care le degajă.

La vărsarea pârâului Schit în Bistrița, localnicii împreună cu ardelenii veniți de peste munți, au înălțat, în anul 1830, o biserică deosebită din punct de vedere arhitectural. Pe temelia înaltă din piatră de râu și talpa din stejar au fost ridicați pereții din bârne de brad, îmbinate în diferite moduri, cu acoperișul înalt în două pante - de influență ardelenească. Sistemul de boltire este variat și bine păstrat: tavan drept - în pridvorul adăugat în prelungirea axului bisericii; boltă în plan octogonal - în pronaos; două bolți suprapuse, compuse din fâșii curbe - în naos; boltă din fâșii curbe pe plan hexagonal, cu o mare cheie de boltă, pictată cu motive mari florale – în altar. Pereții interiori prezintă multe urme de pictură, ceea ce dovedește că întreaga biserică a fost pictată pe pânza de cânepă lipită direct pe bârne, asemănător bisericilor Sfinții Voievozi din Răpciuni-Ceahlău sau Bistricioara, ridicate cu jumătate de secol mai înainte. Această biserică, păstrată în forma originară, cu valoroasele ei partcularitățile reprezintă un foarte interesant monument de arhitectură populară religioasă. Planul acestei biserici are câteva particularități interesante: pridvorul mare și pătrat, adăugat spre vest, cu ușa de intrare dispusă spre nord; pronaosul îngust; absidele drepte ale naosului, cu dublu decroș; absida rotundă a altarului - o excepție în arhitectura populară de lemn, realizată prin suprapunerea unor segmente mici de bârne și îmbinarea capetelor tăiate la jumătate.

Iconostasul bisericii Sfânta Ana a fost realizat în prima jumătate a sec. al XIX-lea. Lipsit de decorație sculptată, el reprezintă o formă simplificată a iconostasului tradițional moldovenesc din veacurile XVIII–XIX. Zugravul, însă, se dovedește a fi un meșter experimentat, cunoscător al noii picturi care introducea stilul neoclasic în pictura religioasă. În acest sens, icoana împărătească de hram Nașterea Maicii Domnului este o realizare remarcabilă, prin capacitatea de redare a spațiului interior, în care personajele se mișcă și se exprimă cu dezinvoltură. La aceasta se adaugă noutatea elementelor arhitecturale din fundal și măiestrita reprezentare a drapajelor veșmintelor.

Construită pe locul unei biserici mai vechi, atestată documentar în anul 1692, actuala biserică a fost ridicată de sătenii locali și de cei veniți din Ardeal, pe valea pârâului Capra, din Munții Ceahlău, între anii 1823–1829, după cum este înscris pe o grindă de sub streașină și în pomelnicul ctitorilor, păstrat în altar. Inscripția din exterior menționează numele Mihail T, probabil meșterul principal al construcției. Dezvoltată pe un plan triconc cu pronaos poligonal, cu talpa din stejar și pereții din bârne groase de brad, are acoperișul înalt, învelit cu draniță. Pridvorul mic din sud, deschis la început pentru a etala frumusețea arcadelor trilobate, sprijinite pe stâlpi profilați și parapet de scândură, este în prezent închis cu bârne și ferestre, care acoperă elementele sculpturale. Deasupra pronaosului a rămas turnul inițial pentru clopote, dar lângă biserică a fost construit ulterior un turn-clopotniță din lemn, de formă pătrată, cu două nivele și acoperiș piramidal. La valoarea arhitectonică deosebită se adaugă splendida pictură realizată direct pe bârnele interiorului, aceasta fiind a doua biserică de lemn pictată integral din Ținutul Neamț, după cea din Răpciuni – Ceahlău, strămutată la Muzeul Satului din București.

Ancadramentul ușii de la intrarea în pronaos este o capodoperă. Are forma unui chenar lat, în care se înscrie un cerc cu contur triplu de funie pe mijloc și câte două șiruri de dinți de lup pe margini. În interiorul cercului sunt ordonate simetric față de crucea cu două brațe, simboluri liturgice: soarele, luna și ciorchinele de struguri - compoziție care sugerează o profundă intuiție artistică, prin care a fost transpusă grafic o întreagă concepție teologică.

În pomelnicul ctitorilor, scris în limba română cu litere kirilice se menționează că această biserică a fost construită „... cu bagoslovenia presfințitului arhiepiscop și mitropolit al Moldovei, Kiria Kir Veniamin, la anul 1833... de către ieroschimonahul Avramie și alți donatori”. Ridicată pe o temelie de piatră, cu pereții înalți, din bârne de frasin, are planul triconc alungit, cu un pridvor mare, adăugat pe partea sud-vestică, în 1936, mai scund, cu acoperișul jos, învelit cu tablă, ca și întreaga biserică. Absidele naosului pentagonale au acoperișul separat, iar absida altarului este decroșată.

Peretele despărțitor între pronaos și naos, din bârne, are o arcadă mare pe mijloc.