
Pe cărările Ceahlăului, de la Bicazu Ardelean la Cabana Dochia
IMG_6290_resize
Traseul turistic pe care vi-l propunem începe din Bicazul Ardelean, până în satul Telec, cam 4,5km pe drum asfaltat. La o margine de drum vom afla o biserică de lemn cu hramul Sfântul Dumitru, cu picturi interioare originale, care își poartă pălăria de pe la anul 1692 și pe care o putem vizita. Ajunși în Telec putem vizita și biserica de lemn care are hramul Înălțarea Sfintei Cruci, construită în anul 1880. Ambele biserici sunt monumente istorice. Din Telec, de la confluența pârâului Bistra cu pârâul Jidanului, mergem pe drumul comunal care leagă satul Telec de comuna Ceahlău de-a lungul Văii Bistra, peste Curmătura La Scaune, coborând pe valea Pârâului lui Martin. După ce parcurgem aproximativ 5 km vom ajunge într-o poiană mică aflată la confluența pârâurilor Bistra Mare cu Bistra Mică, la altitudinea de 804 m. În preajmă, în Poiana Stănile, este schitul Sfântul Antonie, cu posibilități de cazare și campare. Dispune de sursă de apă potabilă. Din dreptul schitului pornește un drum forestier pe Valea Bistra Mică și, după ce trecem de ultimele case, intrăm printre brazii falnici într-o pădure de amestec (preponderent brad și fag). Traseul marcat cu bandă albastră urcă domol traversând peisaje de o rară frumusețe pe valea Bistrei Mari, și, în curând ajungem la lumină, acolo unde se-ntâlnesc cele două Bistre unindu-și undele zbuciumate. Vom străbate cărarea care, la un moment dat, se intersectează din nou cu drumul comunal și de aici urcă pantele versantului drept al Piciorului cu Strungile. După aproximativ jumătate de oră de mers ajungem în poiana de la Curmătura La Scaune, unde a fost descoperit un sit arheologic. Aici este amplasat un stâlp de orientare. Urmând marcajul, vom ajunge cam într-o oră la Curmătura Stănilelor, unde vom afla indicatorul care ne arată drumul spre stânga către Cabana Dochia. Din Curmătură putem admira fața de sud-vest a masivului Ceahlău, peste care tronează muchia Ocolașului Mare, splendida panoramă cu jgheaburi, cu pereții abrupți care au un brâu de conifere, până la Turnul lui Budu și, mai jos un pic se văd Poienile Stănilelor. Cu mult noroc am putea vedea capre negre cățărate pe stânci, sau chiar râși pe crengile copacilor. Cărarea șerpuiește prin pădure, trecem peste Curmătura La Scaune. Poteca marcată cu bandă albastră și punct roșu traversează o poiană și urcă abrupt pantele Piciorului Stănilelor. Trecem prin tufărișuri de jnepeni,de afine și merișoare și ajungem la Jgheabul lui Vodă. Atenți la năpârci, care nu atacă omul dacă nu sunt atinse, sau dacă nu se simt amenințate. Ne îndreptăm spre platoul Piciorul Șchiop. Serpentinele se scurtează până la o răscruce de trasee marcate unul cu cruce roșie, spre Duruitoarea, altul cu bandă albastră care este cărarea noastră spre Dochia. Deja observăm că vegetația este de natură alpină, că se vede vârful Toaca, sau că de unde ne aflăm se văd înălțimile munților Călimani. Nu mai avem mult. Trecem printre stânci cu forme ciudate, priveliști frumoase, apariții de neuitat, ne iese-n cale schitul Schimbarea la Față, și, după 2-300 de metri ajungem la Cabana Dochia, unde vom face un binemeritat popas. E un traseu lung de aproape 19 km din central comunei Bicazu Ardelean, dar mai ușor decât toate traseele, fiindcă mare parte din el se poate face și cu o mașină 4×4!























