Fragment · 3 din 7
Cetatea Neamțului
de Mihail Sadoveanu1908
Din Tîrgul Neamțului, prin mahalaua liniștită a Țuțuienilor, ieșim spre Cetățuie. E o frumoasă zi de vară, cu cer senin, cu văzduh neclintit. Se aude, în tăcerea ulițelor înguste, un timp, vuietul vîrtelnițelor de la o fabrică de țesături; prin ferestrele negre ale unei case vechi, prin ochiuri de frunzișuri care cresc bogat în jurul zidurilor leproase, fete întind capete cu ochi curioși și plini de zîmbet. — Le joacă ochii în cap ca la șarpe… zice tovarășul meu. După cîțiva pași se împiedică de un bolovan; și eu îi răspund cu același aer filosofic: — Așa-i cînd mergi înainte și privești Ieșim sub dealul rîpos. O moară cu stăvilarele lăsate, cu lăptocul umflat de apă, tace și așteaptă parcă.
