
Legendă · 6 din 7
Povestea Domniței Ruxandra
Domnița Ruxandra, fiica domnitorului Moldovei Vasile Lupu (1634-1653) a fost obligată de tatăl ei să se mărite cu Timus Hmelnitchi, fiul conducătorilor cazaci. Prințesa s-a resemnat, înțelegând că numai în acest fel își putea salva familia de năvălitori, gestul ei devenind practic un tribut. Nunta a avut loc în 1652, iar 2 ani mai târziu Ruxandra a devenit văduvă, după ce soțul ei a fost ucis în luptă. La numai 23 de ani, mamă a doi copii, s-a retras pe malul Nistrului, în cetatea Rașcov, de unde a refuzat categoric orice alți pețitori.
Dupa ce Vasile Lupu, care fusese luat prizonier la Istanbul, a reusit să scape și să revină în țară, Ruxandra s-a întors la moșia ei, în satul Preutești, la 15 km de Târgu Neamț.
De aici a fost răpită de soldații cazaci și adusă în Cetatea Neamț. Totul a fost posibil în urma trădării boierului Crupenschi, care conducea un grup de mercenari moldoveni, în slujba soldaților polonezi și cazaci. Aici, este ținută prizonieră și este torturată de soldații cazaci ca să le arate locul în care se afla ascunsă averea tatălui ei. În final, domnița cedează și le destăinuie locul comorii. Cazacii iau cei 19.000 de galbeni și o decapitează pe domnită chiar în fața porții Cetății Neamț.
Povestea Ruxandrei l-a inspirat pe Mihail Sadoveanu să creeze romanul istoric “Nunta domniței Ruxandra”. Romanul, fiind unul istoric, povestește înfrângerea domnitorului Vasile Lupu și tributul pe care trebuie să îl plătească frumoasa domniță – căsătoria cu un barbar cazac, un om crud și respingător, mediocru și dornic să devină rege.
Trista poveste a Ruxandrei a stârnit și interesul scriitorilor Niculai Gane și Gavril Luca.
