Legenda satului Audia (1)

În vremea năvălirilor barbare, mulți locuitori fugeau din calea năvălitorilor pentru a nu fi omorâți sau pentru a nu deveni robii acestora. Se refugiau mai ales în pădurile dese din munți, cât mai departe din calea năvălitorilor. Unul din aceste locuri era și și ținutul de lângă muntele Ceahlău numit mai târziu Hangu.

Ajunși în aceste locuri nu-și lăsau viața și avutul lor la voia întâmplării. Puneau străji în anumite locuri pentru a urmări mișcările barbarilor și pentru a semnaliza, prin focuri aprinse pe înălțimi, sau prin sunet de bucium sau corn, venirea sau retragerea cetelor dușmane. Din locurile pe unde erau aciuați, era așteptată cu multă înfrigurare orice înștiințare din partea acestor străjeri. Reacția locuitorilor băjeniți, adică refugiați în aceste locuri din calea năvălirilor barbare, când auzeau sunetul buciumului sau sunetul din corn al celor ce străjuiau și supravegheau de la Altan, Calea Mare, calea pe unde năvăleau de obicei migratorii, exclamau . „ Se aude buciumul ! “ sau „Se aude cornul! “. De atunci numele locului de unde se auzea buciumul sau sunetul cornului s-a numit Audia, adică locul de unde se aude.