Legenda satului Audia (2)

Demult, când hoarde migratoare pornite dinspre răsărit au năvălit și prin ținuturile locuite de români, jefuind, arzând și omorând, o femeie foarte bogată din acele locuri, și-a luat bogățiile și s-a retras din calea acelor năvălitori, în pădurile și coclaurile de la poalele muntelui Ceahlău. Numele acestei femei era Auda și deoarece era cu mult trecută de vârsta tinereții, localnicii i-au spus baba Auda. Locul unde s-a așezat Auda se găsea pe un tăpșan, la poalele unui deal, Muncelu,nu departe de vărsarea unui pârâu năvalnic și zgomotos, în alt pârâu mai mare care, la rândul lui, se vărsa în râul Bistrița. Credea că aici va fi la adăpost, locul unde s-a așezat fiind mai departe de drumurile pe care umblau năvălitorii..

Spre sfârșitul vieții s-a gândit să-și pună la adăpost și averea. A transformat totul în aur, argint și pietre prețioase și le-a îngropat sub muntele Altan. Întrucât nu vroia ca cineva să pună mâna nepedepsit pe această avere le-a închinat diavolului iar în încăperea unde a îngrămădit bogățiile a pus o masă pe care a așezat o salamandră din aur care, atunci când cineva ar fi pătruns totuși în această sală a a comorii prindea viață și-l speria silindu-l să plece cât mai repede din acele locuri

De la numele acestei babe Auda, locului și pârâului respectiv i s-a spus Audia și așa a rămas până-n ziua de azi.